Amar de colind


Câteodată doar gândul așteptării îmi taie respirația. M-am obișnuit să fiu într-o continuă goană, uitând că există și momente în care trebuie doar să stau. Poate să aștept, dar să stau.

N-am scris de atât de multă vreme încât simt că nu pot să armonizez nicio propoziție. Am același sentiment atunci când iau vioara în brațe și încerc să reproduc piese pe care nu le-am cântat de ani buni. Sună fals, așa că mă strânge în stomac și încerc să-mi dau seama dacă merită să merg mai departe.

Doar că astăzi ceva este diferit. M-am oprit și încerc să îi dau inimii un ritm ceva mai domolit. Bate în gât, n-are de gând să cedeze teren. Mi-am amintit ceva. Acum mulți ani eram acasă la părinți. Pe masa din bucătărie stăteau tot felul de forme pentru turtă dulce, iar eu și Adina „produceam” iepuri pe bandă rulantă. În perioada în care așteptam să scoatem o tavă din cuptor, desenam stele și alte ciudățenii pe geamul aburit al ușii din bucătărie.

Astăzi nu fac nici turtă dulce și nici măcar n-am ușă la bucătărie. În casă miroase cel mult a…curățenie, portocale și scorțișoară. M-am lovit de gândul că în trecut așteptam cu încântare sărbătorile de iarnă. Am învățat de la părinți că nu e moment mai potrivit decât Crăciunul ca să-ți amintești de o naștere supranaturală .

M-am oprit. Piața Universității fierbe, piața politică fierbe, piața economică fierbe. Afară nu ninge. Nimeni nu face plângere la CEDO pentru condițiile de suprapopulare din mall-uri. Închid televizorul. M-am oprit.

Orașul e luminat, pe străzi e plin de Moși Crăciun, iar cutii de cadouri împodobesc toate vitrinele. Doar inimile-s goale. Numărul cazurilor de suicid crește în perioada asta, femeile fac o dramă din faptul că ținuta aleasă pentru petrecere nu se mai potrivește cu modelul unghiilor. Strălucirea din brazi a furat sclipirea din ochi. Și când mă gândesc la faptul că lumânările în brad au apărut când Martin Luther a văzut stelele printre ramuri. Istorii.

Pensionarii au împrumutat tot ce se putea împrumuta, dar vor avea cozonac și țuică la masă. Copiii străzii mai trag o doză de aurolac și visează la căldura pe care și-o imaginează în casele altora. Capacul lor de canal e prea rece. Iar eu mai iau o gură de ceai cald cu lămâie.

M-am oprit și aștept. Aștept să văd ceva, orice, absolut orice din sărbătoarea noastră și care are legătură cu Cel din cauza căruia avem Crăciunul. Și nu, nu mă refer la Moș Crăciun și renii lui. E frig.

Delia Filip

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s