Învățarea prin…dezvăt


conflictCând vorbesc la telefon cel mai adesea fac ceva, scriu un e-mail, mă uit la un video, citesc presa, curăț aragazul sau spăl toaleta. Da, sunt lucruri pe care le-am făcut și probabil pe care am să le mai fac. Adeseori aștept să termin conversația pentru ca apoi să pot analiza ce am vorbit.

Când sunt în mașină mi se întâmplă să vorbesc. La telefon. Cu altcineva decât persoana DIN mașină. Apoi aștept să îmi programez o întâlnire cu păgubitul/păgubita ca să discutăm. La o cafea. Atunci când aștept să plec de la întâlnire ca să pot analiza discuția noastră.

Când sunt la o întâlnire de cele mai multe ori ascult. Ascult pregătindu-mi răspunsurile, deci ascult pe jumătate. Sau uneori nici măcar atât, pentru că mă gândesc la conversația pe care am avut-o ceva mai devreme la telefon, în mașină fiind cu o persoană cu care aș vrea să mă văd ceva mai târziu ca să discut. Apoi mă pregătesc să analizez discuția pe care am purtat-o la întâlnire.

Sunt trei situații în care trebuie să admit că mă regăsesc adeseori. O așteptare bolnavă a timpului potrivit pentru analiza unor discuții nepotrivite, în momente nepotrivite și circumstanțe neînțelese.

Astăzi m-am împiedicat de Daniel Goleman, un tip tare isteț care știe multe despre inteligența emoțională, capitol aflat pe lista mea cu lucruri de îmbunătățit. În timp ce eram cu el, mă gândeam la ce am să le spun câtorva prieteni de-ai mei cu care am avut nu mai devreme de weekend-ul trecut un training tocmai de Inteligență Emoțională și tocmai bazat pe cartea lui Goleman.

Și m-a lovit…

Nimeni și nimic în mod special. Faptul m-a lovit. Faptul că e de-a dreptul halucinant ca am ajuns să citim articole care ne spun că atunci când un om vorbește, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să…asculți. Nu să pregătești un răspuns, nu să începi să dai un răspuns, nu să numeri mioare și margarete, ci să asculți. Senzațional! Adică să nu încep să analizez? NU! Să asculți.

De unde un asemenea handicap emoțional? 

Încă din copilărie am auzit că trebuie să fiu cu cel puțin 10 secunde mai deșteaptă decât toți din jur. Nu mi-a ieșit, dovezi aveți destule. Dar mi-am format un sistem care anticipează ce urmează sau ce aș vrea să urmeze, sau ce cred că urmează să fac sau să se întâmple.

Cu ce m-am ales?

Cu o atenție distributivă, dar și cu situații în care oamenii care-mi vorbesc se opresc și mă întreabă: „pot să știu și eu la ce te gândești?”. Acum, de cele mai multe ori chiar mă gândesc la ceva conex, dar ce le răspund celor în prezența cărora eu număram roșiile din lada frigiderului și făceam o listă virtuală de cumpărături? Pot să fac și asta.

Unde vreau să ajung?

Se spune că cea mai bună decizie de schimbare personală pe care o poți lua este printr-o asumare publică. Așa că fără alte detalii, de astăzi mă angajez să ascult. Activ. Să ascult activ. Promit să nu mai număr roșii.

Delia F.

P.S. Ardei mai avem?

Anunțuri

Un gând despre &8222;Învățarea prin…dezvăt&8221;

  1. Eu cand vorbesc la telefon fac cărare în covor. Uneori sunt persoane care vor ceva consiliere si discut si o ora. Dupa o astfel de discutie rămâne cărare pe diagonala camerei.

    Azi vorbeam la telefon, Timo s-a prins de tricoul meu iar frate-su nu a aşteptat mult să se prindă de el. până mi-am dat seama ce se întâmplă făcusem câteva ture de „trenuleţ” din bucătărie până în dormitor via living-camera copiilor. Ei râdeau de se prăpădeau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s