M-am hotărât…


Viața nu e ca o călătorie cu trenul. Deși unii susțin că la fel cum în fiecare stație oamenii urcă și coboară, la fel și în viața începem sau încheiem relații. Teoria asta e însă lipsită de substanță. Mai coborâm și noi din tren, urcăm în altul, iar asta nu înseamnă nici început și nici sfârșit. E drumul, complex și obositor, indiferent cât de mult sau de puțin durează. Irelevant.

„Acasă” nu e niciodată acasă. Când eram copil și trăgeam de pantalonii lui tata și fusta mamei să ieșim și noi undeva duminica, din gura lor ieșea un porumbel pe care mi-am dorit ani de-a rândul să-l împușc – „nicăieri nu-i ca acasă”. Realitatea e că n-am dobândit nicio armă care să aibă puterea asta, așa că m-am împrietenit cu porumbelul. Doar că între timp m-am hotărât că nu mai am „acasă”. E „acasă la mine”, „acasă la tine”, „acasă la părinți”, „acasă la părinții tăi”, o grămadă de „acasă”. M-am ales așadar cu un porumbel dezorientat. S-ar împușca singur.

Prietenii tăi nu-s cei pe care-i suni. Sunt ceilalți, cei care te sună. E amuzant cum descoperi în viață că oamenii pe care îi ai lângă tine se împart în două categorii: prietenii tăi și prieteni de-ai tăi. Pe ceilalți îi punem în borcanul cu: „frustrați”, „casanți” și „a nu se deschide”. Și la fel ca în lumea mulțimilor matematice, borcanele se intersectează. Deci și noi suntem în borcanele altora. Așa se explică și expresia specifică „am încurcat borcanele”. Vezi că ești cam „murat” azi.

Ani buni am spus că nu-mi plac florile. Am avut motivele mele. Acum știu că e invers. Ele nu mă plac pe mine. Cele care-mi sunt dragi se usucă, iar cele care-mi sunt indiferente mi-au umplut balconul. Motiv pentru care de la anul am să pun în ghiveci roșii, castraveți, ardei și alte nebunii. Poate că indiferența mea le va da mai mult decât le oferă o grădină, ploaia și soarele.

Vecinii trebuie să rămână veșnic vecini, nimic mai mult. Nici n-am știut de ei, pentru că nu prea ne intersectăm. De curând însă, chiar în miezul zilei, două bătrânele și un pensionar miop mi-au bătut în ușă să mă întrebe dacă nu mi-e cald. Le-am arătat aparatul de aer condiționat și au dat din cap aprobator. Din ziua aceea calc pe vârfuri când vin acasă, pentru că atunci când îmi aud tocurile, apar instant toți trei la ușă să mă întrebe de sănătate. Voi ce spuneți, să-mi deschid sală de croșetat sau de șah?

Și-ar mai fi ceva, dar m-am hotărât că e suficient pentru prima duminică din august. Unde mai pui că mâine e luni, o zi care durează cât o lună de vară, când nopțile sunt mai scurte decât răspunsurile monosilabice. În definitiv…e seară, iar eu m-am hotărât.

Delia F.

Anunțuri

Un gând despre &8222;M-am hotărât…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s