Iubeşte-mă mai puţin, că mă sperii!


Pentru toţi cei care îşi redirecţionează acel 2% asociaţiilor de iubitori de animale, dar şi pentru ceilalţi.

Măi dragilor, aş vrea sincer să văd şi Asociaţia Iubitorilor de Oameni, pentru că m-am săturat să văd femei, bărbaţi şi copii pe stradă care miros a rahat şi care n-au mâncare. Ştiu, ştiu că dacă i-ai pune să-ţi măture curtea prea puţini ar face-o sau mai rău, ţi-ar lua şi chiloţii de pe tine. Ştiu că ajutatul lor ar însemna o politică de stânga, o politică socialistă, dar să n-am idee,  pe câinii care muşcă  îi băgăm în cuşti şi le dăm de mâncare. Oamenii însă, cu tot respectul, pe oamenii pomeniţi mai sus ştiu că foarte mulţi i-ar pune la zid şi i-ar împuşca.

Când a murit empatia şi eu de ce n-am ajuns la înmormântarea ei? Nu mă înţelegeţi greşit. Nu am intenţia să încurajez cerşetorii şi mâinile întinse. Ştiu foarte bine că foarte mulţi sunt escroci organizaţi, paraziţi ai societăţii. Ei şi? Avem şi câini turbaţi. Dar pe-ăia nu-i împuşcăm frate, le construim un mediu în care să nu fie un pericol pentru societate fără să îi schingiuim. Sunt multe soluţii pe care le-am putea implementa pentru ca toţi nenorociţii de pe stradă, cei care înghit lac şi duhnesc a moarte şi a canale, să îşi recapete demnitatea umană. Eu am soluţii, unii dintre voi au soluţii, dar nici unii, nici alţii nu facem nimic. E mai comod să scrii despre asta.

Dimineaţă am dat peste o femeie naivă şi frumoasă. Nu proastă, ci naivă. E prea bătrână să fie proastă. Îmi spunea că are trei copii. Două fete şi un băiat. I-a iubit pe toţi la fel. Fetele au îndepărtat-o, nu-i fac faţă, e prea bogată emoţional, iar asta poate fi obositor. Băiatul n-are de ales, e prea tânăr. Dar într-o zi s-a uitat la ea şi i-a zis: „Mamă, iubeşte-mă mai puţin, că mă sperii!”.

După ce şi-a făcut vizita pe la psihologi şi profesori care studiază comportamentul uman (distinsa mea doamnă e doar naivă, nu şi proastă), toţi i-au dat acelaşi diagnostic: nesiguranţa ta e dată de lipsa de dragoste autentică – fă-ţi deci prieteni, apropie-ţi familia. Motiv pentru care s-a dus acasă, s-a spălat pe dinţi în timp ce dădea cu aspiratorul, vorbea la telefon şi închidea uşa cuptorului (femeile ştiu că se poate), apoi i-a adunat pe toţi în jurul mesei şi le-a spus: „Vă iubesc enorm, mi-aş da şi viaţa pentru voi. Dar dacă nu sunteţi în stare să mă iubiţi şi voi, vă rog să ieşiţi pe uşa aceea”. Cele două fete, de 31 şi 29 de ani au plecat.

Mie mi-ar fi rupt inima. Şi ei i-au rupt-o, dar spune că are o singură viaţă.

Mi-a dansat în birou ca o balerină în primii ani de practică, şi-a unduit mijlocul de-atâtea ori încât mă temeam să nu se rupă, dar imaginea ei, cu mâinile ridicate în sus, m-a lăsat prea mută ca să mai reacţionez. Mi-a spus că primul bărbat de care s-a îndrăgostit a fost Hristos. Apoi a trecut la Eminescu şi a culminat cu Elvis Presley. Mă pregăteam să-i spui că-i puţin excentrică pentru gusturile mele. Dar am lăsat-o să continue. Acum se-ntreabă dacă mai e îndrăgostită de soţul şi fiul ei – bărbaţii care au dezamăgit-o cel mai mult în viaţă.

Dar să mă-ntorc. Eu nu cred că suntem un popor de rataţi, de cretini, de leneşi, de hapsâni şi aşa mai departe. Da, cred că mulţi se încadrează în categoriile astea, pentru că mă lovesc zilnic de ei, dar nu cred că aşa suntem toţi. În 2009 am văzut la Universitate, în plină stradă, cum un tânăr fără minte şi-a înfipt cuţitul într-un moşneag certăreţ. Nimeni nu a intervenit. În vara anului 2011, o vară toridă, am văzut în staţia de tramvai o tânără leşinând de căldură. Nimeni nu a intervenit. Acum o săptămână, la trecerea de pietoni, un câine mi-a luat geanta în dinţi şi m-am luptat cu el să mi-o recuperez. Aveam doar femei lângă mine, mame, bunici, tinere, femei care au făcut un pas în spate şi nu au intervenit.

Fănuş Neagu spunea: „Plătiţii pe cei care muncesc! Aveţi grijă de bătrâni şi iubiţi-vă copiii ca pe ochii din cap, pentru că vor avea ei grijă… să vă plesnească, la vremea respectivă!”. Se aplică bine la ceea ce am scris la începutul articolului. Să vă zic acum ceva. România nu e ca pasărea Pheonix, să renască din propria cenuşă, dar vin şi vremuri mai bune, când alţii ne vor obliga să facem schimbări în sistem.

Închei cu un citat despre care  sper să-i încurajeze pe unii şi să îi îndârjească pe alţii:

Dacă aveţi ceva de spus în politică, adresaţi-vă unui bărbat. Dacă aveţi ceva de făcut, adresaţi-vă unei femei.

Margaret Thatcher

 

 

Delia Filip

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s