Dragostea durează de 3 ani. Şi durează…


Am început să îl iubesc acum 3 ani. Ca să fiu mai exactă, 3 ani fără o zi. N-am ştiut că el va fi cel care-mi va schimba viaţa şi-mi va deschide inima pentru simţiri de care nu credeam că există.

Astăzi mi-e greu să vorbesc despre el fără să simt o emoţie profundă. Începe în stomac şi merge până în vârfurile degetelor, apoi se încălzeşte în piept şi se poate observa în ochii mei.

Ne vedem rar, distanţa pare să fie mai mereu un factor decizional în viaţa mea atunci când vine vorba de dragoste. Dar atunci când îl văd, când îl strâng în braţe, când îl aud, sunt plină de bucurie. E ceva ciudat, pentru că îmi consumă multă energie, dar îmi dă înzecită putere.

Uneori îl aud plângând sau îi văd ochii în lacrimi. Dar ştiu că peste 5 minute, printre lacrimile lui am să văd un zâmbet, cel mai frumos zâmbet, incredibil de luminos şi plin de căldură.

Atunci când e vesel cântă, ştie să cânte la chitară, dar cel mai mult îmi place cântecul lui preferat – e în franceză.  Adesea, când sunt obosită de viaţă, pornesc laptopul şi vizionez filmarile cu el cântând. Aşa îl simt mai aproape.

Mă tem că într-o zi va pleca mai departe şi nu va şti îndeajuns de mult că îl iubesc, dar mi-e frică şi să i-o spun prea des. Parcă şi-ar pierde din efect. Ah, cuvintele astea, de ce au devenit aşa lipsite de greutate?

Mâine e ziua lui şi pe lângă multe doruri ale sufletului meu, am un gând despre care ştiu sigur că este bun: să-i fiu eu alături!

La mulţi ani iubitul meu nepoţel, la mulţi ani Eduard!

34121_136517053042048_212369_n

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Dragostea durează de 3 ani. Şi durează…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s