Film fără generic


Aș vrea să scriu ceva frumos, dar n-am decât gânduri seci, fără rost. Îi spuneam recent unui prieten că-mi simt fiecare afirmație urmărită de o întrebare. Căldura caloriferului nu-și mai face efectul. Mă simt ca-n îmbrățișarea unui zid rece. Așa că îmi plimb degetele pe cărămizi dure și lipsite de viață.

Ultimele săptămâni au fost dificile. Seară de seară mă uit la orele trăite și mă întreb cum am reușit. Iar zilele trec. Mai mult ca niciodată anul acesta m-am strâns singură în brațe cu o frică stupidă…că m-aș putea desface.

E drept. Mi-am promis un an plin de schimbări. Am anticipat că primul pas va declanșa avalanșa care a și urmat. Așa că mi-am însușit motto-ul tembel dintr-un clip publicitar, iar dimineață de dimineață îmi tot repet: rezistă, rezistă, rezistă!

Zâmbetul mi-a rămas același, energia…inepuziabilă. Sau poate e doar reflexul. Am făcut alegeri care m-au mutat peste noapte dintr-o lume în alta. M-am regăsit brusc și mi-am continuat alergarea. Mă întreb dacă știu să mă opresc. Sau dacă vreau. Dar dacă mă gândesc prea mult, transform totul într-un mare semn de întrebare. Și iar nu e bine. Sau e?

Se spune că acolo unde îți e comoara, acolo îți e și inima. Dar dacă eu n-am comori…înseamnă că n-am inimă? Ochii goi, drumul ratat, genunchii obosiți, minciuna din zâmbet, tăcerea de acum, renunțarea de ieri, frica de nori – m-am săturat.

Astăzi, astăzi am parcă prea multe motive să mă bucur. Dar fotoliul mă înghite și simt că mă lasă fără aer. Ceva mai bun – o așteptare pentru care canalizez nesimțit fiecare picătură de sânge care-mi trece prin trup.

Înghit durerea, visez visul, urc muntele. Un film fără generic e tot un film. Am să renunț la zid.

 

Delia F.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Film fără generic&8221;

  1. Daca schimbarea la tine inseamna „Rezista”, te iau de perciuni. Intotdeauna exista si o parte buna a lucrurilor (sau aproape intotdeauna). In genericul filmului tau esti tu, ca in Nuafragiatul :)) Si eu sunt Wilson, cred. E de ajuns sa mai scrii aici cate ceva si adaugam oameni la generic. E totusi un film, nu trebuie sa simti ca e real.

  2. of of… si filmele astea… oare ce se intampla cu actrita???
    Imi place sa cred ca… va trece acest episod… si voi citi frumoasele tale scrieri din care va razbate o stare de spirit potrivita unei fiice de Imparat. 🙂
    Impreuna cu sotia si cei mici ne gandim la tine si-ti dorim numai bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s