Pentru mine e marți


Am ajuns de curând acasă. Îmi beau ceaiul fierbinte, nu știu de ce neîndulcit astăzi și ascult o compilație cu piese pentru Crăciun. Din când în când merg spre fereastra balconului, de-acolo de unde privesc luminile care licăresc în casele altora.

Mi-e drag vântul de toamnă atunci când stau în casă. Altfel însă, aș prefera o toamnă cu frunze. Mi-e mai simplu să mă refugiez printre lucruri uscate. Oricum, despre altceva voiam să vă povestesc.

Sufletul e-așa de fragil. De cele mai multe ori purtăm teama că farfuriile s-ar putea sparge. Dac-am manevra cu aceeași sensibilitate și viețile prietenilor am avea mai puține răni în tălpi, răni făcute de cioburile care-au rămas din unii dintre noi.

Zâmbetul smuls de la un copil îți poate da impresia că e viață și dincolo de adâncimea gândurilor tale. Pe final de toamnă observ că cei mai mulți au trecut din melancolie și nostalgie în butoiul cu depresie. Parcă cineva trage în mod constant cu arcușul pe cele mai groase corzi ale contrabasului.

Am în minte rezonanța și timbrul unui sunet care nu rimează nici cu ploaia de azi dimineață și nici cu soarele de dup-amiază. Într-o lume care vrea să fie și să facă, mai găsesc și câte-un om care articulează ceva mai mult decât cuvinte.

Aparent obosită și poate apatică mă gândesc la cei care trebuie să pozeze mereu în poziția de drepți. Și mă bucur că seara asta pot să stau ghemuită pe fotoliu, cu o pătură aruncată pe mine, cu brațele în jurul unui laptop care e în stare să-mi încălzească toată casa și cu ceaiul aburindu-mi machiajul.

E una dintre zilele în care primesc bucurie dincolo de orice nor care stă să-mi umbrească zâmbetul aproape copilăresc. Pentru mine e marți, dar pentru voi?

 

D. F.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Pentru mine e marți&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s