Te caut (1)


Nu e o iluzie, pentru mine uneori se scurtcircuitează totul. Mă pun pe pauză și impropriu spus…te caut. La propriu vorbind însă, adevărul e că te aștept. Mă întreb dacă tu știi că eu încă mă ascund după un răsărit pe care cred că într-o dimineață să-l observi.

Blocurile, străzile, luminile, nu fac decât să arate ca o pistă de la aeroport. Iar pentru că eu nu sunt în stare să pilotez un avion stau cu maneta în mâini și îmi las lacrimile nervoase să coboare și să doboare frustrarea că…nu pot să vin. Nu m-ajută nici măcar să întreb unde ești.

Să strig? Azi iarăși n-am glas. A rămas undeva în alergarea mea, pe niște străzi, printre câini maidanezi și pisici pline de purici. Și nu pot, nu pot să strig, nu pot să vin, nu pot să te caut. Deși aș vrea să alerg, să sar, să te cuprind, să simt că te-am găsit. Și nici măcar nu-mi permit să încerc, ar fi prea ușor.

Iar când gândurile îmi ajung la limită și aproape că sparg ușile care ne despart, totul revine la normal…Departe și aproape, înalt și adânc, alergarea mea s-a dovedit iar inutilă, dar într-o zi…

Scurtcircuitul va deveni doar o altă conexiune, în serie sau paralel, și-am să funcționez. Iar cerul și marea, grâul, leagănele, atingerea unei mame, mângâierea unui tată…toate vor căpăta o altă valoare. Iar tu, tu ai să-mi fii prezentul, prima cărămidă spre un altfel de viitor. Cu tine pot să merg, să ajung.

De dor, cu gânduri…

Delia F.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Te caut (1)&8221;

  1. Nu știu cum se face dar în București căutările au de a face cu câini maidanezi și pisici vagaboade. Cam asta era și compania mea atunci când căutam răspunsul la unele întrebări ca: De ce mi-a dat 8 și nu 9? sau de ce m-a picat la examen că doar am scris ceva? Într-o seară un maidanez se apropia de mine lătrând știam că latră dar ciudat l-am auzit doar când era la doi pași de mine. Abia atunci mi-am dat seama că nu auzisem nimic în jurul meu pentru o oarecare vreme, el m-a adus la normalul zilei/nopții. Aici are dreptate Mihai Constantinescu cu cântecul ”Iubiți și câinii vagabonzi” 🙂

  2. Cateodata simt ca viata asta este ca un joc de flipper. Jocul acela in care „scuipi” o bila in spre partea de sus a masinariei iar apoi aceasta coboara bezmetic izbindu-se de fiecare obstacol pe care il intalneste in cale… Asa este si in viata reala, acum izbim o oportunitate si luam multe puncte, acum izbim un zid si pierdem puncte…etc. si cand ajungem jos ne dam seama ca punctele sunt undeva departe si nu valoareaza nimic.

  3. Iubim Corneliu, iubim.
    Soko – spre deosebire de joc aici nu ai optiuni sa reincepi dupa ce ai pierdut punctajul. Chiar daca n-au valoare punctele cu pricina, e mai sanatos sa le aduni. E drept insa, eclesiastice cuvinte ai scris:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s