De dor…


Aseară am depănat amintiri cu Adina ( sora mea). Eu mergeam prin ploaie, pe străzile Bucureştiului, ea – ea era călărită de Eduard, minunea ei de fiu, în căsuta lor caldă.

Ehe…dragă Adina, pentru că mi-am amintit mult mai multe după ce am închis telefonul, uite că le scriu aici.

Mulţumesc pentru momentele în care mă călăreai prin casă, spunând că sunt taxi-ul tau, şi opream la staţia din bucătărie, hol, living şi alte staţii inventate de noi, mulţumesc pentru că sâmbăta, când mama ne lăsa acasa convinsă că vom face curăţenie lună în casă, tu luai mătura, iar eu faraşul metalic, pe post de chitară clasică şi chitară electrică şi intonam în ciuda tuturor vecinilor imnul scris pe cutia formei de tort : spring form baking baking seeet!!!

Mulţumesc draga mea pentru că deşi nu te lăsam niciodată să înveţi când tu erai la scoală, iar eu încă la grădiniţă, m-ai învăţat că trecutul prin uşi de sticlă nu înseamnă nimic şi ai încercat să mă protejezi de mine în primul rând. Mulţumesc pentru că deşi îţi stricam toate oiţele făcute la lucru manual tu îţi reluai munca ta, cu acelaşi interes şi aceeaşi pasiune.

Mulţumesc că alergai în ritmul meu pe covorul din camera noastră spunând că suntem bandiţei pe banda de magnetofon sau de casetofon cu potenţiometrul sărit. Mulţumesc că iarna îmi scoteai ţurţurii din buzunar, pe care promit că nici acum nu ştiu de unde îi culegeam şi cum îi băgam în buzunar, dar îmi amintesc că în 10 minute după ce ieşeam afară deveneam albastră pentru că ţurţurii se topeau în toate buzunarele mele.

Mulţumesc că ai râs şi ai povestit cu mine până în miez de noapte când ne potolea fie mama, fie vecinul de jos, fie dr. Ţeudan – anestezistul care adormea cu chiuitul nostru în urechi. Mulţumesc că atunci când ne jucam de-a v-aţi ascunselea la mătuşa Mizica, tu mă băgai după pat în braţele ursului panda, spunându-mi să am grija de el până te întorci tu după mine, iar eu nu eram găsită niciodată. Mulţumesc că atunci când spărgeam farfurii, aproape una pe zi, tu mă ajutai să le strâng cioburile şi să ducem gunoiul ca nu cumva să mă descopere mama că iar am mâncat altundeva decât în bucătărie. Mulţumesc că m-ai suportat ani întregi, cât timp umpleam bebele ăla noaptea cu apă, şi mă trezeam o dată la două ore să îi schimb pelincile, că se prelingea apa sub noi, iar eu ziceam că e bebele meu şi e normal să se întâmple asta.

Mulţumesc că ai făcut cu mine mănăligă în pământul de la adâncata, că ai plantat fasole lângă casă şi părinţii se chinuiau să scape de ea, neştiind de ce ea tot rodeşte în acelaşi loc, că ai legat sarmalele mele cu fire de iarbă şi că ai ornat prajiturile mele cu floricele. Mulţumesc că m-ai învăţat să nu mă dau cu ruj pe toată faţa că sunt ridicolă. Mulţumesc că mi-ai explicat secretele fondului de ten şi mi-ai povestit de dorurile inimii tale, ştiind că am să fug să povestesc toate cu mama.

Mulţumesc că mi-ai oferit cel mai splendid nepoţel din lume şi un cumnat deosebit! Mulţumesc că eşti sora mea, că eşti prietena mea!

Te iubesc Adina!

Cu dor şi drag,

Delia

p.s. Eduard, când ai să creşti, s-o pui pe mami să-ţi povestească năzbâtiile nostre, când puteam toate jucăriile pe pat şi le puneam să ne asculte lecţiile, sau le cântam şi le predicam ca în biserica.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;De dor…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s