Script în doi – Partea I


A fost odată ca niciodată – o poveste. Pentru noi, poveștile au un început și multe capitole, refuzăm cu tărie existența unui final – fie el și fericit. E o stare din stomac, ceva urlă că nu e timpul pentru punct. E seară și plâng pentru prima dată după mult timp. Doar de dragul lor, de dragul unor povești. Haideți și voi cu mine, dincolo de realitate, în ambiguitate – ca tot ce suntem noi.

Pe un pat, undeva, departe, cineva tasteaza pe un apple notebook gri. Oricine. Nimeni. Toată lumea. Pe un alt pat, undeva, cineva tasteaza pe un hp notebook gri. Oricine. Nimeni. Toată lumea.
Atât de departe, atât de aproape. Și-atunci tastele nu mai cântă singure. Au început un nou cântec. E script în doi. Și e decembrie. Ninge.

Iar apple scrie:

Gând de pace
December 2009
Astăzi…

Atunci când ești departe și totuși aproape, când e iarnă și frig și ploaie, când nu mai vezi soarele cu zilele și când dorul dinăuntru te consumă ca și un fel de combustie internă bolnavă după eul tău; atunci când viața pare de ne-nțeles și sensul devine nonsens iar avalanșele de sentimente de remușcare sau cele de mușcare a pielii de pe tine devin rutină… Să zâmbesc! E o nebunie! E o contradicție de esențe! E un paradox evident! Și totusi…e … Pacea!

Mă manâncă dorul după Ea. Lângă Ea sunt liniștit. Ea simte Pacea mea și-o multiplică și-apoi mi-o dă înapoi în cantitate și calitate perfectă pentru sufletul meu. Să nu mai zic că pacea mea are amprenta ei. Mi-e dor de Ea.

El

Și totul e poveste. Doar poveste. N-au existat și n-or să existe taste pierdute, notebook-uri îngândurate.

Nimic nu doare mai tare ca tăcerea? Ah, suflete. Să vezi ce doare punctul, virgula. Dar ah, cât doare și cuvântul.
Și iar e decembrie. Iar Hp scrie…

Setea sufletului…satură-mi…
December 2009

Zilele trec. Câteodată apuc să le simt…altădată uit de ele. Trec şi eu pe lângă. Mă gândesc dacă viaţa e trăită pentru ca mereu să înţelegi că trebuie să o iei mai uşor sau pur şi simplu să-ţi dai drumul şi să zbori cu viteză maximă spre ceea ce trebuie să faci, fiind cine trebuie să fii.

Viaţa de aici e doar un antrenament pentru cea care vine, atunci de ce aş lua-o uşor aici ştiind că viaţa veşnică o voi trăi la maxim? N-aş regreta mai târziu dacă acum aş trăi prea “sărac”?

Cred că sunt chemată să trăiesc la maxim. Nu pentru mine.

Atunci de ce aş fi tristă? Am o sete nebună de a trăi la maxim pentru Dumnezeu şi cu Dumnezeu…Nimic din ce e aici nu-mi aparţine. Nici cănile de care sunt mândră, nici ramele foto. Tot ce contează e cât iubesc…cum iubesc.

Aş vrea un singur lucru…să-mi trăiesc nebunia lângă al meu El…

Setea sufletului…satură-mi…

Ea

Și râd de ei…Zâmbesc ambiguu. Ce copii, ce vise, ce poveste!

Delia Filip

Anunțuri

Un gând despre &8222;Script în doi – Partea I&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s