Preconcepţii


M-am mutat. Undeva la casă, în zona Piaţa Rahova. Cine ştie Bucureştiul ştie că am nevoie de un spray paralizant la mine. De ce? Cum de ce? De-aia. Pe lângă asta a început şi anul universitar. Tari de tot cursurile, proşti rău colegii de grupă.

E seară. Merg spre casă cu frica-n gât, mai am câteva sute de metri de la staţia de tramvai până acasă. Ignor toate cuvintele oamenilor străzii şi cu spatele exagerat de drept merg înainte. Nu zâmbesc. Aş plânge. Fetele umblă cu gaşca, băieţii la fel. Nu ştiu de care grup mi-e mai frică. Nici nu-mi mai aud tocurile pe asfalt din cauza lătratului câinilor şi a gălăgiei făcute de oamenii care stau la scara blocului. Impropriu spus bloc, impropriu spun scara. Imagini de India săracă, dar încă sunt în România. O nevastă bătută urlă ca din gură de şarpe că pleacă la măsa. Apoi îşi varsă nervii pe pruncii ei, care nu ştiu în care direcţie le va fi mai bine. O canapea de piele alba cu o gaura imensă în mijloc, o canapea uzată la maxim e în mijlocul străzii. Parcă a fost armata pentru rectrutări şi a luat tot umanul, cum ar spune Puric, a lăsat doar ceea ce nu rezistă în faţa istoriei, veacul. Un Moromete al secolului nostru citeşte în faţa blocului ziarul. Cred că e Caţavencu. Şi-au scos vreo şase bătrâni scaunele printre copaci şi dezbat tot ce mişcă în ţară. N-am timp să gândesc toate astea că deja vreo 13 haiduci sunt în spatele meu. Râd de fundul meu rotund. M-am înroşit. Mi-a plăcut complimentul dar mă îngrozeşte ideea că ar putea să mă ajungă. Încerc să nu fug. Hainucii mă ajung. Le aud respiraţia, aproape că le-o simt. Sunt deja rece de frică. De sub o maşină apare un pui de câine. Plângea. Dar la modul cel mai serios, e primul câine care chiar plângea. El avea mai multă nevoie de ajutor decât aveam eu. M-am aplecat şi l-am luat în braţe. Haiducii mă înconjuraseră. Le-am zâmbit. Aveam deja o mână pe spate şi una pe…partea dorsală. Dar…au văzut căinele şi efectiv au fost topiţi. Da, topiţi da rău de tot. L-au luat în braţe în timp ce îmi cereau instrucţiuni despre cum să-l spele, ce să-i dea să mănânce şi cum să-l educe. Mi-au vorbit cu dumneavoastră şi mi-au spus şi sărumâna cănd au plecat.  Le-am strigat încă  o dată să ia şampon special pentru câini, e cu aromă de caise. Au răspuns aproape-n cor. Da, doamna. De-atunci sunt vreo doua dimineţi. Şi-n fiecare zi aud doar: sărumâna vecina. Nu contează. Strada e a noastră. Bunătatea a învins şi am văzut cum haiducii răi au devenit stăpânii buni. M-am înşelat. Dragostea chiar cucereşte, învinge în om.

După ceva zile de la începerea anului universitar. Colegii sunt chiar inteligenţi, cu mici excepţii. Unul dintre băieţi mi-a spus astăzi că nu sunt deloc cum şi-a imaginat că sunt în prima zi. Eram cu nasu în vânt şi accesibilitatea era depaaarte de mine. Mi-e drag de colegii mei. Mai ales când povestim şi despre holocaust. Să fie. Şi cu ei m-am înşelat.

Deci? Gata cu preconcepţiile. Până mâine când…

Delia Filip

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Preconcepţii&8221;

  1. cine zice ca Bucurestiul e periculos, in mod sigur nu sta aici.. Eu am stat 3 luni in ferentari, si m-am trezit singur printre colorati si pe la 1 noaptea, si n-am avut o treaba cu ei, si nici ei cu mine 😀

  2. capacelile, bataile, jefuirile si eventual omorurile de obicei sunt spontane…nelasand timp pentru ” sunt deja rece de frica” 😉

    si da..ar fi de vazut ionut cu tocuri, fusta si de ce nu…o palarie =))

  3. strangeti bani, si cand o sa aveti destui, fac o faleza cu tocuri fusta si palarie.. insa va costa sa ma travestesc vestimentar in halul ala

  4. …nu imi plac preconceptiile si prejudecatile,sunt daunatoare si cred ca scapi greu de ele
    …nici nu cred in umanitatea acelui catel….de multe ori,de foarte multe ori,este important cum reactionezi in astfel de cazuri…pentru mine imaginea pe care ai transmis-o o fost foarte potrivita,miscatoare…”cineva ajutand pe altcineva”-fie „el” catel,rom,roman,sarac……etc.!>>>mila dar si respect,ajutor voluntar neconditionat,pot mai mult decat sa fac rau s-au sa fiu indiferent…..
    p.s.imi place ce scrii,citesc cu placere

  5. welcome to Rahova :). ce-i nasol e cand ai o freza care aduce a emo pentru ca ai sanse sa nu-ti puna mana pe fund, ci un pumn in bot. ce-i drept, io n-am patit-o pana acu’, da’ a patit-o o cunostinta care arata, e adevarat, mai emolet ca mine, but still..
    oricum, misto intamplarea, nu m-as fi asteptat (citind) ca pe oamenii aia sa-i „omoare” un catelus. cre’ ca ar trebui sa se vanda catelusi in loc de spray-uri paralizante :)))

  6. Ehe, Colaholicule, tocmai ti-am vizitat blogul.
    Legat de Rahova, abia astept sa ma mut, ar fi pentru a 6-a oara in ultimele 7 luni. Sa fie… Norocul meu ca n-am freza emo. Ai dreptate. Imi pare rau pentru prietenul tau. Legat de afacerea cu catelusii…ne mai gandim..cine stie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s