La revedere Oradea!


Ca întotdeauna zâmbea.  Acelaşi prieten despre care, într-un post precedent, spuneam că m-a făcut să devin o binecuvântare, acum a venit pentru a ne lua rămas bun. Tot ce a rămas în urmă e doar o zi, cândva peste 30 de ani şi un loc, unde atunci, când poate nu vom mai fi, ne vom reîntâlni. O îmbrăţişare s-a rătăcit între noi înainte de a spune poate pentru multă vreme:  „Au revoir”. Zâmbete înlăcrimate şi cuvinte scurte. Au trecut!

Au rămas şase cutii. Atât. Asta sunt eu. Sau asta am eu.  Sau nici măcar nu mai ştiu. Sunt gata să merg mai departe, aşa cum spunea binecuvântatul meu pastor, într-un e-mail:

 ” îndrăznind să mergi contra curentului, chiar religios, vei găsi nişte URME de vreo 2,000 de ani, care trec pe acolo. E adevarat că trec pe la cruce, dar şi ies din mormintul gol la o viaţă de înviere fantastică!!! Şi e singura care merită trăită! „[ Nicu Grămesc]

Pe unul din pereţii mei erau nişte bileţele cu ceea ce am trăit la CBEE: şcoala frângerii, şcoala binecuvântării, şcoala biruinţei şi şcoala vieţii. Da, lecţii de viaţă, lecţii de biruinţă, binecuvântare şi frângere, acestea sunt lecţii primite la Oradea.

Nu pentru că nu am ce să spun, ci doar pentru că nu am cuvinte de scris cu tastatura, închei cu un alt citat de pe un alt perete: ” I will not be moved”.

 

Delia Filip

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s