Ceva vechi într-un stil nou

1558448_844500618910351_126428048_n

1558448_844500618910351_126428048_nLa 7 a sunat telefonul. Oli voia să știe la ce oră trebuie să fiu la birou. Am mârâit ceva legat „nuouă” și am închis telefonul. Am pus capul pe pernă și m-am uitat spre fereastră. Soare. Am închis ochii.

Mi-am târât apoi trupul obosit până la marginea patului și m-am prelins ca o râmă plouată spre baie. Abia atunci am deschis ochii, m-am uitat în oglindă și am căscat. Când m-am întors și m-am uitat spre fereastră soarele nu mai era.

Am pornit ceainicul și l-am ascultat cum șuieră. Lividă, nu mă puteam mișca de la fereastră. Ar fi fost o variantă, să vină cafeaua la mine. Am renunțat la ideea de a mai bea cafea acasă și m-am îndreptat spre șifonier. Patul era muuult mai atrăgător. Nicio șansă. Nu cedez.

Se aud bătăi în ușă. Niște lalele roșii. Au intrat lalelele, s-au așezat în trei vaze și…Ah da, era și Oli cu ele. Am pornit spre birou. Afară 4 grade, în mașină vreo 7. Am tremurat până pe la Unirii, apoi am uitat de frig, mi-am transformat frigurile în listă cu „to do”.

Urmează alte momente de pauză. Cel puțin așa scria ieri pe paharele de cafea…

O zi bună!

Între ciocanul pensiilor parlamentare și nicovala infringementului pe eficiența energetică

no-exit-12x6

Directiva europeană pentru eficiența energetică a fost adoptată în 2010. Termenul pentru armonizarea normativelor naționale cu reglementările europene a fost depăsit anul trecut prin aprilie. În consecință, Comisia Europeană a decis anul acesta declanșarea procedurii de infringement.

Legea privind acordarea unor indemnizații suplimentare pentru parlamentarii pensionați a fost depusă în Parlament exact acum două luni. Astăzi, 16 iunie, 303 parlamentari au votat proiectul.

Cred cu tărie că nu sunt singurul român care are impresia că nu punem problema corect. Îndrăznesc să cred că nu este vorba despre o „sfidare” sau „pensie nesimțită”, ci despre prioritățile celor aflați în funcții de decidenți.

Treaba cu pensiile…

Toate posturile de televiziune titreaza declarațiile Cristianei Anghel sau ale altor parlamentari care susțin că această pensie reprezintă o recunoaștere a meritelor din timpul mandatului.  Dacă este adevărat, nu credeți că ar fi mai corect să dați alegătorilor posibilitatea să voteze dacă meritați sau nu această pensie?

Onestă fiind, nu cred că există o problemă în a acorda beneficii financiare parlamentarilor. Exclud aici discuția pe competențele dovedite și pe eficiența așteptată. Cred însă că se impune să limităm numărul de mandate la două, astfel încât aceștia să poată să se și ocupe de profesionalizare și de ce nu, să le meargă vechimea pentru pensia normală. Am eu crezul depășit al faptului că „a fi alesul poporului” e o chestiune vocațională.

Și-ar mai fi o problemă. Sunt și alte categorii cărora nu le merge vechimea, spre exemplu cei care lucrează pe drepturi de autor. Lor nu le-am putea da o indemnizație ceva? Poate în felul acesta nu am mai avea scriitori, artiști și chiar istorici care caută cornul, laptele și mărul copiilor care ies pe poarta școlii cu pufuleți, croasante și chipsuri în brațe.

Revenind însă la parlamentari, rațional vorbind, cred că indemnizația din prezent nu este una corectă, ci trebuie majorată. Acest lucru trebuie aplicat la nivelul întregii conduceri de stat și a aparatului bugetar. O profesionalizare a acestuia din urmă ar genera o eficientizare a tuturor procedurilor. Este o investiție care pe termen lung produce mari economii la bugetul de stat. Cred că președintele trebuie să aibă un venit mai demn decât cel din prezent, la fel și premierul sau membrii Guvernului. Atrag încă o dată atenția asupra faptului că nu comentez nivelul de competență dovedit al celor aflați în aceste funcții, ci doar îmi permit naivitatea să cred că peste vreo două decenii România va demonstra o altă mentalitate, care ne va permite nouă, alegătorilor, să sancționăm și să răsplătim activitatea celor care ne reprezintă, iar decidenților să nu intersecteze interesele personale cu funcțiile publice.

Vorbesc aceste lucruri din postura de ex-bugetar, întrucât cunosc deja câteva instituții care luptă cu mediocritatea funcționarilor și cu frustrarea generată de imposibiltiatea de a determina schimbarea macajului și însușirea unei viziuni reale. Sau o fi doar părerea mea, iar sistemul e perfect în starea actuală.

Cred că tema pensiilor „sfidătoare” este un non-subiect, iar știrea zilei ar trebui să fie faptul că Masterplanul General de Transport e pe undeva blocat, axele de finanțare pe POR sunt mai mult blocate decât deschise sau că suntem sub lupa Comisiei Europene în ceea ce privește eficiența energetică. Dar dincolo de aspectele sesizate mai sus și în special pentru euroscepticii care nu dau două parale pe obiectivele UE, reamintesc faptul că lupta pentru putere în zilele noastre se dă pe independență energetică, acolo unde noi suntem puțin repetenți, nu și cei ceva mai de la est de noi. Ei bine, cred că putem să vorbim și de meritele aleșilor atunci când vedem o strategie pe această temă în proces de implementare.

Până atunci însă, îmi rezerv dreptul de a mă simți prea puțin reprezentată în actuala Legislatură și să mă simt astăzi între ciocanul pensiilor parlamentare și nicovala infringementului pe eficiența energetică.

Delia Filip

Despre țara în care „Propaganda informează” și „Rusia unește”

„Mai bine uniți în Rusia, decât săraci și datori în Europa” 

Mașina de transfer a hotelului a întârziat aproape 30 de minute. Cu nervii întinși la maxim, cu picioarele înghețate în pantofii negri de lac, cu ochii umflați de nesomn ascunși sub bolurile late ale pălăriei mele, m-am retras după ușile glisante, cu naivitatea unui copil care crede că poate opri și mișca uși doar cu puterea minții.

Am lăsat în urmă o țară aflată în fibrilațiile rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidențiale. Prea puțin disponibilă să ascult, auzeam totuși întrebările bizare referitoare la călătoria mea, de tipul „te-ntâlnește cineva?” și care mă făceau să simt că securitatea mea e doar o chestiune relativă.

Nimic nu mai conta.

De două zile mă tot gândesc la  sloganul unui panou publicitar care mai că nu m-a lovit la intrarea în Chișinău. Nu cred că e nevoie să repet mesajul. Poate că dacă eram acasă aș fi zâmbit, având siguranța că reprezintă doar o glumă mai mult sau mai puțin reușită a celor de la Times New Roman. Dar nu, nu eram acasă.

Apoi am ajuns la hotel. Tot drumul m-am întrebat unde e centrul.

Două zile s-au scurs deja. Republica Moldova îmi pare acum copilul nedorit a doi foști soți mult prea imaturi. Fiecare dintre ei luptă pentru custodie doar atunci când avantajele sunt mai vizibile. Iar uneori mă tem că n-ar fi vorba doar de două direcții din care se luptă pentru poziția de tutore.

Cu o dorință de independență și libertate care n-au nici iz românesc și nici american, câteva ONG-uri luptă pentru societate. Zic ei că oamenii sunt prea obosiți sau poate prea leneși pentru a mai încerca să miște ceva. Dar parcă-s prea frumoși să n-o facă.

„Propaganda informează”

La toaleta restaurantului rafturile sunt pline de cărți. Pe unul dintre pereți scrie cu litere mari: „Propaganda informează”. Localul aparține unui jurnalist în gura căruia înțeleg că nu prea se pune pumnul. Și e femeie.

Young girls need to learn that sexiness isn’t about being naked,” Marc Jacobs – este mesajul de pe unul dintre tablourile încăperii care m-a adăpostit pentru mai bine de o oră.

Îmi amintesc de faptul că în Ucraina se găsește hârtie igienică pe care ai figura lui Putin și fac un exercițiu de imagine. Timp de 30 de secunde îmi dau argumente pro, pentru ca imediat să combat, pentru alte 30 de secunde, o inițiativă de tipul acesta.

Mi-e somn, dar încă am de lucru.

În Moscova metrourile sunt pline de cărți. Niște umbre mișcătoarele le poartă în mâinile înghețate, iar ochii umbrelor pătrund fiecare cuvânt. Se spune că înțelepciunea e lesne de înduplecat. Să ceri dragoste de la oameni e greu, să ceri înțelepciune pare imposibil.

Mă tot gândesc la faptul că vreau acasă și nu vreau unitatea, bogăția, sărăcia, datoria nimănui. Sunt momentele în care înțeleg faptul că bărbații nu greșesc atunci când spun că tot ce vor e normalitatea. Dar sunt femeie, așa că încă mă întreb ce e asta.

Din est,

Delia Filip

Pe Euromaidan e liniște

Pe Euromaidan e liniște. Încerc să îmi dau seama dacă noaptea mă transformă într-un om mai atent la simțiri sau poate că spiritul eroic ce pare să îmbrace „Piața Independenței” mă determină să simt nevoia unui moment de reculegere. Ce-i drept, subiectul este cel puțin discutabil.

Câțiva agenți de securitate, înarmați până în dinți, păzesc treptele pavate pe care acum câteva luni sute de oameni se călcau în picioare strigând pentru libertate și democrație.

Astăzi au rămas pietre, poze, lumânări, flori, noapte și liniște.

Am urcat câteva scări, suficient cât să descopăr cazemate făcute din pavaj. „Le-au scos cu mâinile goale și au aruncat în polițiști”, îmi spune Iura, omul responsabil de securitatea unei femei prea puțin îmblânzite ca să reziste liniștită într-o zonă post conflict.

Mă gândesc la faptul că uneori e greu să anticipezi că asupra ta va fi aruncat ceva mai greu decât un bolovan. O fi moartea grea?

Ucrainenii vorbesc despre eroii lor cu mândrie și fără prejudecată. Eu mă întreb dacă nu cumva prețul plătit e prea mare pentru produsul achiziționat. „Ce e democrația și care-i prețul final?”, discut a doua zi la micul dejun cu prietenul meu din Ungaria.

Cafeaua și croasantul par să fie parte din libertatea pe care cu aroganță mi-am cerut-o într-o zi târzie de toamnă. Mintea mi-e încă bântuită de vizita nocturnă. Peste drum de hotel este o clădire care ascunde câteva găuri de gloanțe.

„Am și eu câteva de-astea acasă”, gândesc eu. N-am pus niciodată degetul pe rană.

A trecut o săptămână. Euromaidanul a rămas în Ucraina, România și-a strigat opțiunile pentru Palatul Cotroceni, iar eu sunt din nou în aeroport. Și scriu, de data asta cu sufletul meu, deși-s aceleași taste.

Pe Euromaidan e liniște. La mine în suflet război.

Delia Filip

Ce urmează acum?

what_next__by_oldfatherphat-d4ohqxh

Dacă au fost sau nu erori ale autorităților, nu am nimic să comentez. Aștept rezultatele anchetei, despre care sper să nu mă mai surprindă. Am luat în calcul și varianta ca Adrian Iovan să fie scos vinovat, pe motiv că a fost o nouă încercare de suicid. Ba chiar m-am gândit că ar putea să dea în judecată google pentru serviciul maps. Ar avea chiar două motive, fie că au coordonate mai bune decât serviciile de informații din România, fie că au indus în eroare salvatorii plecați pe drumuri fără borduri și indicații. Știți și voi, la fel ca mine, că va fi oferit publicului un vinovat, un cap de Moțoc, poate două capete, dar oricum nu cel real. Un transfer al cuiva dintr-o instituție în alta, de formă. Remember Lăpușneanu.

Irelevant.

Redacțiile se întrec în exclusivități. Directorii de știri împart amenzi și urlete reporterilor și producătorilor care nu sunt în stare să le aducă un supraviețuitor în studio. Întrebările adresate în cadrul conferințelor de presă mă oripilează. Ce-i drept, e normal să întrebi un om pe care-l vezi traumatizat în urma unei prăbușiri cu avionul dacă s-a temut. Poate era euforic, avea impresia că face bungee jumping fără coardă. La finalul lunii se va trage linie. A fost o lună bună, cu audiențe maxime, mai pică-un avion ceva?

Irelevant.

Românii s-au solidarizat. Un fost deputat, niște moți, un pădurar, ceva săteni de pe-acolo au dovedit că pot să-și dea și haina pentru un străin. Le-am dat medalie pentru modestie și mă văd nevoită să le-o iau pentru că o afișează. Deja nu mai știu cine i-a găsit pe năpăstuiți primul. Toate televiziunile l-au luat pe acel cineva în studio, doar că acel cineva e mereu altcineva. Ceilalți români, la fel ca și mine, au urmărit drama televizată și inevitabil trăiesc drama și show-ul de după, jocul aruncatului cu pisica moartă în curtea altuia.

Irelevant.

Două familii își plâng morții. Fratele Aurei susține că s-a acționat fără cap. Eu aș spune că și fără inimă. Dar poate mă înșel. Poate. Pe Adrian Iovan îl plâng și cei care acum ceva vreme îl acuzau de crimă – acum l-au trecut în vitrina cu eroi naționali. Să-l ștergeți de praf. Rezultatele autopsiei relevă diferite motive ale morții. Ea a murit de frig, el de hemoragie internă. Trist, dar…

Irelevant.

Lumea merge mai departe. Pe fondul unui scandal cu iz social și politic, jucătorii își pregătesc tabla de șah. Urmează europarlamentarele și prezidențialele. Cum stăm cu majoritatea?

Delia Filip

P.S. Acest articol nu este menit să minimalizeze durerea stârnită de accidentul de avion în care doi conaționali și-au pierdut viața, ci să-i conștientizeze pe românii care intră în jocul căutării vinovatului că toată această tevatură nu are decât rostul mascării altor mișcări care pot fi realizate în acest context fără mediatizare. Sincere condoleanțe familiilor îndoliate!

 

Amar de colind

sad-christmas

Câteodată doar gândul așteptării îmi taie respirația. M-am obișnuit să fiu într-o continuă goană, uitând că există și momente în care trebuie doar să stau. Poate să aștept, dar să stau.

N-am scris de atât de multă vreme încât simt că nu pot să armonizez nicio propoziție. Am același sentiment atunci când iau vioara în brațe și încerc să reproduc piese pe care nu le-am cântat de ani buni. Sună fals, așa că mă strânge în stomac și încerc să-mi dau seama dacă merită să merg mai departe.

Doar că astăzi ceva este diferit. M-am oprit și încerc să îi dau inimii un ritm ceva mai domolit. Bate în gât, n-are de gând să cedeze teren. Mi-am amintit ceva. Acum mulți ani eram acasă la părinți. Pe masa din bucătărie stăteau tot felul de forme pentru turtă dulce, iar eu și Adina „produceam” iepuri pe bandă rulantă. În perioada în care așteptam să scoatem o tavă din cuptor, desenam stele și alte ciudățenii pe geamul aburit al ușii din bucătărie.

Astăzi nu fac nici turtă dulce și nici măcar n-am ușă la bucătărie. În casă miroase cel mult a…curățenie, portocale și scorțișoară. M-am lovit de gândul că în trecut așteptam cu încântare sărbătorile de iarnă. Am învățat de la părinți că nu e moment mai potrivit decât Crăciunul ca să-ți amintești de o naștere supranaturală .

M-am oprit. Piața Universității fierbe, piața politică fierbe, piața economică fierbe. Afară nu ninge. Nimeni nu face plângere la CEDO pentru condițiile de suprapopulare din mall-uri. Închid televizorul. M-am oprit.

Orașul e luminat, pe străzi e plin de Moși Crăciun, iar cutii de cadouri împodobesc toate vitrinele. Doar inimile-s goale. Numărul cazurilor de suicid crește în perioada asta, femeile fac o dramă din faptul că ținuta aleasă pentru petrecere nu se mai potrivește cu modelul unghiilor. Strălucirea din brazi a furat sclipirea din ochi. Și când mă gândesc la faptul că lumânările în brad au apărut când Martin Luther a văzut stelele printre ramuri. Istorii.

Pensionarii au împrumutat tot ce se putea împrumuta, dar vor avea cozonac și țuică la masă. Copiii străzii mai trag o doză de aurolac și visează la căldura pe care și-o imaginează în casele altora. Capacul lor de canal e prea rece. Iar eu mai iau o gură de ceai cald cu lămâie.

M-am oprit și aștept. Aștept să văd ceva, orice, absolut orice din sărbătoarea noastră și care are legătură cu Cel din cauza căruia avem Crăciunul. Și nu, nu mă refer la Moș Crăciun și renii lui. E frig.

Delia Filip

Despre alegeri pe bune

sectie-votare

Ana Maria Patru, presedintele Autoritatii Electorale Permanente (AEP) sustine necesitatea informatizarii sectiilor de votare, solicitand in acest sens sprijinul decidentilor politici. Ea subliniaza faptul ca fraudarea alegerilor trebuie prevenita, nu constatata.

Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentruZiare.com, presedintele AEP face un apel la primarul Capitalei sa gaseasca cele mai bune solutii tehnice pentru implementarea unui proiect pilot de informatizare a sectiilor de votare, urmand ca el sa fie extins la nivel national.

Ana Maria Patru subliniaza faptul ca lipsa increderii in corectitudinea procesului electoral este una dintre cauzele absenteismului la vot.

Care sunt principalele probleme pe care AEP le are de rezolvat in acest moment si care ar fi urgentele?

Exista in randul opiniei publice impresia ca AEP lucreaza doar in anii in care au loc alegeri. Nimic mai fals. De altfel, chiar in Legea nr. 35/2008 scrie ca AEP isi exercita atributiile cele mai importante intre doua perioade electorale – deci atunci cand nu au loc alegeri. De altfel, dupa cum bine se stie, in timpul alegerilor atributiile sunt preluate de Biroul Electoral Central, institutie inchegata ad-hoc in jurul AEP.

Munca noastra in anii in care nu sunt alegeri este importanta pentru ca incercam sa inglobam legislativ si administrativ experienta acumulata la fiecare scrutin electoral, dar si sa prevenim repetarea anumitor greseli sau incalcari ale legii.

In acest sens, de ceva vreme (2-3 ani) incercam sa ii convingem pe decidentii politici de necesitatea unui Cod Electoral. Avem in acest moment o legislatie mult prea stufoasa in domeniul electoral. Sunt nu mai putin de 5 legi care reglementeaza organizarea diverselor tipuri de alegeri. Acestora le sunt adaugate legi cu incidenta asupra domeniului electoral cum ar fi: Legea nr. 14/2001 a partidelor politice, Legea nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, numeroase hotarari si ordonante de urgenta ale Guvernului.

Organizarea alegerilor pe acelasi tipar pentru fiecare tip de alegeri sau referendum nu poate fi decat benefica, atat pentru cei care administreaza alegerile, cat si pentru partide si alegatori. Spre exemplu, e bine pentru toata lumea sa avem aceleasi sectii de votare la fiecare tip de alegeri, or, in acest moment, aproape fiecare lege electorala vine cu reguli diferite pentru organizarea sectiilor de votare.

Anul acesta am reusit sa finalizam din punct de vedere tehnic proiectul Registrului electoral. Alte proiecte initiate de ceva vreme de AEP si care abia anul acesta si-au gasit ecoul necesar in mediul politic sunt cele referitoare la finantarea partidelor politice (Romania trebuie sa isi reformeze partial legislatia in domeniu conform recomandarilor GRECO – Grupul Statelor impotriva Coruptiei) si la Registrul partidelor politice (preluarea acestuia din sarcina Tribunalului Municipiului Bucuresti la AEP).

SURSA: ziare.com

Pentru interviul integral accesați: http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-europarlamentare-2014/ana-maria-patru-aep-trebuie-sa-informatizam-sectiile-de-votare-interviu-1265914

Un altfel de drum

IMG_2531

S-au cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani. Ea jurnalist, el angajat la stat, chiar în instituția pentru care ea era acreditată. Pentru că cel de-al doilea nume al lui era „frank”, după câteva zile de la prima întâlnire accidentală, el a întrebat fata dacă acceptă un proces de cunoaștere. Da. Și nu. Pentru că după doar câteva întâlniri ea i-a spus la fel de franc de intenția ei de a-l păstra în poziția de „best friends forever”, dar niciodată mai mult.

Așa a început una dintre cele mai solide relații pe care le cunosc. Au fost situații limită externe și interne care ar fi generat adesea o ruptură definitivă dacă el nu ar fi considerat că prietenia lor reprezintă un angajament. Au fost situații în care el a condus-o la întâlniri cu alți tipi, doar pentru că tot ce era important pentru el se rezuma la „să-ți fie ție bine”. Și înainte să-l catalogați drept prost, „mai aveți puțintică răbdare”. Aș spune că a meritat.

Au fost situații în care el a stat lângă ea la ușile doctorilor și a deschis uși pe care singură le-ar fi deschis foarte greu pentru a-și clarifica câteva probleme de sănătate. Au fost zeci de floarea soarelui răpite de pe câmp, pentru că erau printre florile ei preferate. Au fost seri și drumuri în care el a păstrat tăcerea doar pentru ca ea să-și aranjeze gândurile fără prea multă gălăgie, iar singurul sunet era cel al mașinii și al mărului împărțit în două. Au fost râsete înfundate la botezul prințesei unor prieteni și lacrimi șterse pentru tot soiul de eșecuri. Și da, partea care îmi place mult este că a fost multă cafea.

Lunile au trecut, ea a renunțat la presă și s-a angajat într-o instituție „înfrățită” cu cea în care lucra el. Dar nimic altceva nu s-a schimbat, ba chiar opțiunile ei deveneau din ce în ce mai concrete într-o oarecare direcție. Părea totuși că prioritară a rămas tot munca.

Spuneam că este una dintre puținele relații pe care le cunosc în detaliu, iar asta pentru că îi cunosc pe cei doi foarte bine. Știu că ea l-a considerat întotdeauna sufocant și nu i-a acordat nicio șansă. Știu că el a rezistat eroic și a dovedit prietenie chiar și-atunci când tot ce merita mândra era un „drum bun”.

Am auzit că zilele trecute, undeva, sub un prun, el i-a spus că nimic nu-l face mai fericit decât să-și trăiască viața cu ea. Apoi, fără nicio regie, fără flash-uri, fără aplauze și public, s-a așezat pe genunchi și i-a propus să împartă ceva mai mult decât cafeaua și merele, eventual prezentul și viitorul. Avea în palmă un inel, menit parcă să pecetluiască un altfel de angajament, un altfel de drum.

Delia Filip

P.S. Am spus „DA”.

Învățarea prin…dezvăt

conflictCând vorbesc la telefon cel mai adesea fac ceva, scriu un e-mail, mă uit la un video, citesc presa, curăț aragazul sau spăl toaleta. Da, sunt lucruri pe care le-am făcut și probabil pe care am să le mai fac. Adeseori aștept să termin conversația pentru ca apoi să pot analiza ce am vorbit.

Când sunt în mașină mi se întâmplă să vorbesc. La telefon. Cu altcineva decât persoana DIN mașină. Apoi aștept să îmi programez o întâlnire cu păgubitul/păgubita ca să discutăm. La o cafea. Atunci când aștept să plec de la întâlnire ca să pot analiza discuția noastră.

Când sunt la o întâlnire de cele mai multe ori ascult. Ascult pregătindu-mi răspunsurile, deci ascult pe jumătate. Sau uneori nici măcar atât, pentru că mă gândesc la conversația pe care am avut-o ceva mai devreme la telefon, în mașină fiind cu o persoană cu care aș vrea să mă văd ceva mai târziu ca să discut. Apoi mă pregătesc să analizez discuția pe care am purtat-o la întâlnire.

Sunt trei situații în care trebuie să admit că mă regăsesc adeseori. O așteptare bolnavă a timpului potrivit pentru analiza unor discuții nepotrivite, în momente nepotrivite și circumstanțe neînțelese.

Astăzi m-am împiedicat de Daniel Goleman, un tip tare isteț care știe multe despre inteligența emoțională, capitol aflat pe lista mea cu lucruri de îmbunătățit. În timp ce eram cu el, mă gândeam la ce am să le spun câtorva prieteni de-ai mei cu care am avut nu mai devreme de weekend-ul trecut un training tocmai de Inteligență Emoțională și tocmai bazat pe cartea lui Goleman.

Și m-a lovit…

Nimeni și nimic în mod special. Faptul m-a lovit. Faptul că e de-a dreptul halucinant ca am ajuns să citim articole care ne spun că atunci când un om vorbește, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să…asculți. Nu să pregătești un răspuns, nu să începi să dai un răspuns, nu să numeri mioare și margarete, ci să asculți. Senzațional! Adică să nu încep să analizez? NU! Să asculți.

De unde un asemenea handicap emoțional? 

Încă din copilărie am auzit că trebuie să fiu cu cel puțin 10 secunde mai deșteaptă decât toți din jur. Nu mi-a ieșit, dovezi aveți destule. Dar mi-am format un sistem care anticipează ce urmează sau ce aș vrea să urmeze, sau ce cred că urmează să fac sau să se întâmple.

Cu ce m-am ales?

Cu o atenție distributivă, dar și cu situații în care oamenii care-mi vorbesc se opresc și mă întreabă: „pot să știu și eu la ce te gândești?”. Acum, de cele mai multe ori chiar mă gândesc la ceva conex, dar ce le răspund celor în prezența cărora eu număram roșiile din lada frigiderului și făceam o listă virtuală de cumpărături? Pot să fac și asta.

Unde vreau să ajung?

Se spune că cea mai bună decizie de schimbare personală pe care o poți lua este printr-o asumare publică. Așa că fără alte detalii, de astăzi mă angajez să ascult. Activ. Să ascult activ. Promit să nu mai număr roșii.

Delia F.

P.S. Ardei mai avem?

Despre timpuri în care prea puțini privesc frica în ochi

courage-is-not-the-absence-of-fear-ambrose-redmoon

ImagineSportul național al românilor nu este oina, ci tenisul de masă. Iar asta nu pentru ca am fi extraordinar de buni, deși trebuie să recunosc faptul că nu știu performanțele înregistrate de noi până acum. Poate că suntem chiar buni. Dar nu asta e ideea.

Tenisul de masă sau ping-pong-ul presupune existența a doi sau patru jucători care lovesc o minge ușoară, de la unii la alții, cu ajutorul unor palete. Masa pe care are loc jocul este separată de un fileu, iar jucătorul trebuie să lase mingea jucată spre el să cadă o singură dată pe partea sa de masă și să o trimită înapoi pe partea adversarului. Imprevizibilitatea, viteza și reflexele bune sunt atuurile unui jucător.

Și-acum să vă explic…

Roșia Montană

Decidentul este Guvernul, care a pasat problema spre Parlament. Parlamentul o va pasa cetățenilor, cel mai probabil prin referendum, iar mai apoi…mă întreb dacă nu cumva aleșii vor fi reticenți să pună în aplicare rezultatele votului și ne vom trezi, la fel ca în 2009, cu un scrutin inutil. Ei, nici chiar – cineva câștigă imagine, altcineva câștigă niscaiva parale…Cine pierde? Nu mai contează. Între timp românii solidari protestează în marile orașe, iar la Roșia Montană se bea bere și se mănâncă mici pe banii celor de la Gold Corporation. Minge la fileu!

Maidanezii 

Decizia a fost purtată de la autoritățile locale, pe la Palatul Victoria și înapoi. Aleșii din Parlament sunt iar puși la masă, cu pixul în mână. Săptămâna viitoare va ajunge la Camera Deputaților un proiect care ar putea crește numărulul responsabililor în chestiunea de față. Nu știu însă în ce măsură scade numărul câinilor de pe bulevard. Nu vreau să fiu sceptică, dar am învățat că realismul e sănătos în vremuri ca astea. E suficient să ai o verigă slabă în lanțul: autorități, asociații, cetățeni și totul s-a dus. Concret, autoritățile nu respectă legea, asociațiile ocolesc legea, cetățenii nu cunosc legea, lucru care determină un trist adevăr: câinii fac legea în teritoriul lor. Norocul meu că ne înțelegem bine, eu le cunosc privirea, ei îmi știu mersul. Ne zâmbim reciproc și evităm lătratul în public.

Cardurile de sănătate

Legislația în vigoare spune că medicii de familie sunt cei care trebuie să distribuie aceste documente asiguraților. Ministrul sănătății va schimba însă normele de aplicare a legii până pe 15 septembrie, iar asta pentru că medicii de familie refuză să fie și agenți poștali. Cine va face munca de distribuire a cardurilor…nu se știe încă, dar poate folosim maidanezii în acest scop.

S-a jucat ping-pong cu rezultatele de la INS privind numărul populației cu drept de vot, s-a jucat ping-pong cu rezultatele de la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, s-a jucat ping-pong cu privatizarea CFR Marfă, s-a jucat ping-pong cu numirea miniștrilor. Nimeni nu vrea să fie găsit cu mingea în teren, toți o pasează, iar cei care sunt imprevizibili, au viteză și reacționează prompt sunt cei care câștigă. Dar mai niciodată cetățenii.

Și-acum…la tenis de masă e o strategie bună. Dar în viața societății românești ping-pong-ul nu e tocmai sănătos. Dar de unde frica de a-ți asuma responsabilitatea? Unii spun că nu sunt legitimați să își exprime părerea sau să adopte o atitudine într-o problemă publică. Poate că așa o fi. Deși mă întreb ce caută în poziții executive. Altora pur și simplu le este frică. Dar nu frica e problema, ci faptul că o lași să te conducă.

Am un prieten care spune adesea: Curajul înseamnă să privești frica în ochi și să îi spui: „Fugi de-aici, am prea multe de făcut!”. Închei cu un alt citat și fără alte comentarii:

Curajul nu este absenţa fricii; este mai degrabă înţelegerea că altceva este mai important decât frica.

Ambrose Redmoon

Delia Filip