Explozie de armonie

Mi-ai spus că ai vrea să explodez, să înfloresc, să râd, să urlu, să radiez și să trăiesc. Mi-ai spus că zăpada are viață, că oamenii pe care i-am desenat cu degetul pe parbrizul înghețat al mașinilor vor supraviețui.

N-am desenat barca lor de salvare prea frumos, nu am talent. Dar tu nu ai râs de mine. În schimb, te-ai aruncat în zăpadă odată cu mine, ai râs spre cer, chiar dacă erai poate mai înghețat decât mine.

Mi-ai zis că un Herăstrău înghețat e puțin pe lângă laleaua închisă în care m-am transformat. Mi-ai spus că toată lumina din văzduh nu mi-ar putea aprinde întunericul trist.

Când vântul m-a împins înspre lac ai fi vrut să simți și tu înghețul, ai rămas însă cald, știai că atunci când n-am să mai vreau sfârșitul voi avea nevoie de tine. Și ai rămas acolo..târziu..te-am și simțit.

Fulgii aceia doi, fulgii ăia…n-am crezut vreodată că am să deosebesc doi fulgi unul de celălalt. Dar atunci mi-am dat seama că ai dreptate. Și n-am să știu să-ți explic de ce, poate doar pentru că ei au…viață.

Mi-ai spus că am nevoie de tine, că sunt făcută să trimit, să adun, să ating, să provoc, să întind…să forțez…să cuceresc. Am spus că vorbește nebunia ta.

Dar până aici, n-am să te mai opresc să trăiești..să trăiești în mine. Te-am regăsit, în vânt, în furtună de zăpadă. Îmi ești sufletul. Și dacă trist ai fost..e vremea să explodezi în armonie..Începe te rog în suntele astea..luminează, luptă, mișcă, transformă…trăiește!