Cenușăreasa vieții mele

Am o ”Cenușăreasa” pe care deseori o ignor, ba chiar uneori încerc să o anihilez. Ea rămâne acasă atunci când merg la muncă sau în locuri în care am nevoie să fiu, sau să par că sunt cineva. Dacă cineva scotocește prin viața mea și descoperă că ”Cenușăreasa” mea trăiește, o ascund imediat și spun că e doar o aparență, ea e un fel de ajutor pentru mine, o cârjă în drumul meu prin viață.

Dacă cineva vrea să mi-o cunoască pe a mea ”Cenusăreasă”, o declar pierdută sau pur și simplu aduc argumente cum că nu se potrivește cu nimic sau nimic nu i se potrivește, așa că de ce aș lua-o în calcul. Nu știu dacă ea plânge din cauza atitudinii mele, dar mă tem că face pe Altcineva să se întristeze. Nu, nu este un prinț, nici măcar un broscoi cu o caleașcă, sau un dovleac.

Alerg până la capăt pentru cariera mea, dar îmi ignor chemarea = Cenusăreasa mea. Și da, știu cum se termină cariera, cu un bolid frumos în fața porții unei case cu 2 etaje și jacuzzi, dar se termină, însă am o chemare pentru toată viața, aia se termină abia atunci când închid ochii pentru a nu-i mai deschide o a doua oară.

Chemarea o primești, cariera o alegi. Poți sa folosești chemare ta, dar poți și să îți tratezi chemarea ca pe o carieră. Chemarea mea nu aduce renume, bani sau statut social și profesional, ba chiar merge puțin contrar ăstora. Chemarea mea nu ține de lucruri pe care le fac pentru mine, cariera e însă doar pentru mine. Așa că o țin pe ”Cenușăreasa” închisă în camera ei, sperând că niciodată un pantof nu i se va potrivi și nu va pleca la drum, pentru că va trebui să merg împreună cu ea.

Tu ai vreo ”Cenșăreasă”? Eu astăzi o eliberez pe a mea.