Vino sâmbătă, 30 ianuarie 2010, de la orele 18, la un concert cu Chris. Intrarea este liberă. Te aşteptăm cu drag!
De asemenea, Chris va filma pe 29 ianuarie pentru o ediţie a emisiunii “Bucuria de a fi tânăr” împreună cu Delia Filip. Emisiunea poate fi urmărită în fiecare joi de a orele 21, sau în reluare sâmbăta la orele 15 la Credo TV. Ediţia realizată alături de Chris intra în emisie pe 11 februarie 2010.
locaţie concert- Centrul Creştin Emanuel, str. Cuza Vodă 116
Ultima postare a anului 2009 vreau să v-o dedic vouă, celor care aduceţi picuri de rai în viaţa mea. Mulţumesc celor care m-au sunat, mi-au trimis mesaje, e-mail-uri şi celor care au bătut la uşa mea ca să mă îmbrăţişeze.
Fiecare dintre voi aţi ştiut ce picur de rai să-mi oferiţi şi vă mulţumesc pentru asta. Nu voi enumera pe cei cărora vreau să le mulţumesc, pentru că sunt atât de mulţi încât mi-e frică să nu omit pe cineva.
Am văzut cum aţi citit blogul meu şi mi-aţi trimis mesaje de încurajare. Alţii aţi ţinut link către blogul meu la statusul vostru, în speranţa că acel cor de rugăciuni,pe care am spus deja că îl simt, se va mări. Vă mulţumesc pentru asta.
Ce vreau pentru noul an? Anul 2010 vreau să aducă frumuseţe. În caracter, în vis, în fapt…în fizic. Vă doresc să fiţi frumoşi, la fel ca picurii de rai pe care i-aţi adus în viaţa mea…să-i pot păstra pe toţi aş vrea…
Delia Filip
Porneşte melodia şi citeşte…
Doar cu o săptămână înainte de Sărbătoarea Crăciunului. Am mers la urgenţe pentru că mi-era rău. Nu m-am gândit niciodată că viaţa mea de la punctul acela se va schimba radical. Nu eu. Nu mie.
M-au luat prima dintre toţi, nu am aşteptat deloc. M-au trimis la chirurgie şi stresul meu era că nimeni nu îmi spunea nimic clar. Doar vorbeau între ei, doctorii. Atunci am simţit că pierd controlul. Cine este coleric ştie ce a însemnat pentru mine pierderea controlului. Apoi, ca final pentru toată aşteptarea au vorbit. Auzeam cuvintele lor ca prin somn. Lacrimile îmi curgeau pe faţă fără să se oprească. În tot acest timp zâmbeam. NU voiam să cred că ei vorbesc despre mine.
M-au întrebat dacă aud ceea ce ei vorbesc. Auzeam…dar refuzam să cred că numele meu era lângă “cancer”.
Ah Doamne, sunt prea tânără. Nu vreau să mor. Nu acum. Doamne, mă rog Ţie, pentru că ştiu sigur că exişti. Şi mai ştiu că Tu deţii controlul acum când eu nu-l mai am. Ia-mă de tot sau redă-mi libertatea, dar nu mă lăsa să trăiesc cu atâta durere. Mai lasă-mă o secundă…un an…un timp…un anotimp…
Lacrimile mele cădeau pe lângă cizme. Doctorii se uitau cu milă la mine. Mi-au spus că e necesar să rămân internată. Au fost momentele cele mai grele. Nu voiam să rămân în spital.
Spuneţi-mi să mor, dar în liniştea patului meu. Şi fără milă vă rog. Doamne, cum am s-o anunţ pe mama? Doamne, cum va plânge tata? Cât de distrus va fi Robert? Pe cine va ma consilia Dani, Paul, Delia? Cum Doamne, eu? cancer? Te rog, spune-mi că e o glumă…te implor…uite-mă…sunt distrusă…îţi place aşa? aşa îţi place?
M-au dus în salonul cu 20 de paturi. Femei care plangeau şi spuneau mereu: mor, nu mai vreau, nu mai pot, mă doare.
NUUUU, nu eu…nu acolo…vă împlor…nu eu…vă rog nu mă ucideţi…
Pentru că nu aveam nimic haine la mine m-au întins pe pat cu hainele mele. Mi-au pus perfuzia şi m-au adormit. Dar coşmarul nu s-a terminat. Zilele de spital sunt interminabile. Îţi doreşti să vină cineva care să nu te întrebe nimic, ci doar să te îmbrăţişeze şi să te lase să plângi.
Mulţumesc Benu, Sorin, Roxi pentru că m-aţi lăsat să plâng la voi în braţe. Mulţumesc Ligia, Sonia şi fetelor de la facultate, Ionuţ şi Tibi…şi tuturor celorlalţi care m-aţi sprijinit în tot timpul acesta…Şi ah…mama…mulţumesc că ai ştiut să mă iubeşti. Te-am simţit sfâşiată de durerea mea…Iartă-mă că te-am minţit că nu te lasă să intri în spital, dar nu voiam să mă vezi aşa cum eram. Eu sunt fiica ta plină de energie, nu umbra aceea întinsă pe pat prin venele căreia circula perfuzia…nu mama..Mulţumesc că ai ştiut să fi lângă mine de acolo, de departe. Şi mulţumesc Robert pentru că te-ai stresat să îmi arăţi că mă iubeşti chiar şi atunci când nici la telefon nu puteam să îţi răspund din durerea mea. Mulţumesc că nu m-ai părăsit nicio clipă…
La sfârşitul săptămânii după investigaţii, anestezii, sedative, eram un om epuizat fizic. Visam că mă uit în oglindă şi mă văd fără gene, sprâncene..fără păr…şi era groaznic pentru mine. Mi-am cerut voie să-mi petrec sărbătorile acasa. Mi s-a aprobat cu condiţia să mă întorc pe 27 în spital. Nu aveam încă un diagnostic precis. Eram suspectă de cancer.Ah…vouă, care mi-aţi făcut sărbătorile frumoase, vă mulţumesc. Şi ţie, Doamne, îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să îţi sărbătoresc ziua acolo..între muribunzi…Mulţumesc! Dani, mulţumesc că m-ai dus acasă.
Doamne, am să mă întorc. Am să mor în cerşafuri albe? Sau ai să mă ridici de-acolo? Simt…ah simt…simt că nu sunt singură…Simt un cor de rugăciuni care mă ţin în picioare. Îi simt Doamne, îi simt pe toţi cei care se roagă pentru mine şi cred în rugăciunile lor.
27 decembrie. Am plâns toată noaptea. M-am dus cu temperatură la spital, iar doctorii au vrut să mă oprească. M-au dus la chirurgie, doctoriţa mea şi cu o comisie. Cel putin o oră s-au învârtit în jurul meu şi m-au analizat pe toate părţile. Eram sedată, dar plângeam de durerea gândurilor.
Să te doară gândurile…Doamne…până când?
Apoi au vorbit. Tot ceea ce este pe-acolo poate si va fi operat luna viitoare. Ah…câtă bucurie. M-au întrebat dacă vreau să rămân acum două zile sub observaţie. Le-am zâmbit din uşă şi le-am spus că ne vedem luna viitoare…M-au condus la taxi.
Doamne, m-ai scăpat de cancer. Mă scapi şi de operaţie? Ah…adio coşmar…Am primit viaţă…pentru a doua oară…
Mulţumesc celor care m-au sunat mereu. Iertaţi-mă voi, celor cărora nu le răspund la telefon de 2 săptămâni…am trăit cu frica că nu am ce să vă spun…Sunt bine…şi voi fi bine…am un Dumnezeu care îmi poartă de grijă şi când sunt la capătul puterilor.
Vă mulţumesc pentru suport. Cu voi totul a fost mai simplu…
Delia Filip
-Şi dinţii?
-Păi ăia din faţă să fie mai mari. Şi vă rog, un alb perlat.
-Doriţi învârtecuşuri în păr?
-Nu domle, îl vreau perfect. Vă bateţi joc?
- Iertaţi-mă vă rog. Culoarea?
- Ete na, culoare. Curcubeu să fie, curcubeu. Alb, normal că alb. Deştepţi mai sunteţi. Hai, unde semnez? Câtă birocraţie domle, pentru un copil, de parc-ar fi maşine. E doar un copil oameni buni.
[scenariu din comanda făcută de părinţi pentru un copil, pe internet]
Nu ţi se pare că am “onlinizat” totul? Ne iubim la telefon, ne căsătorim pe webcam, facem copii cu holograme sau îi comandăm pe internet, divorţăm online. Dar toată activitatea are loc pe un birou, cu nişte taste.
Valorile au devenit nonvalori iar nonvalorile au capatat valoare. Copiii fac sex în şcoli iar parinţii îi tratează ca pe câini de luptă, arătându-şi colţii cu părinţii copiilor care alcătuiesc concurenţa. “Decât un copil”, “Vrem decât respect”.
Să fie. Doar doare.
Delia Filip
multe pornesc de aici
Astăzi mă gândesc că n-aş lăsa zi în care să nu-ţi spun că te iubesc.
Dumnezeule, astăzi m-aş îndrăgosti de dragoste, conştientă fiind că am să îmbătrânesc abia atunci când n-am să mă mai îndrăgostesc.
Aş vrea să mor, dar moartea mi-e uitare. Şi nu pot şi nu vreau să te uit.
Astăzi îmi pare rău că nu ţi-am înregistrat fiecare cuvânt ca în noapte să îţi ascult vocea la infinit…
Astăzi a trecut…e mâine…chiar trebuie să-ţi spun adio?
Nu e veac de singurătate, dar e din Veacul de Singurătate.
Campania iniţiată de Jurnalul Naţional mi-a stârnit interesul abia după ce m-a lovit în cap, la propriu. Mai concret, am luat cu capul un panou publicitar cu afişele campaniei. Oboseala, n-ai ce-i face.
Ei bine, iniţial am VRUT să cred că cei care au deschis campania asta susţin că România nu s-a schimbat cu nimic în ultimii 20 de ani. Pe de-o parte, bănuiala mea a fost întemeiată. Ce m-a frapat însă, a fost invitaţia la creativitate.
Campania a debutat deja şi aici vine surpriza. Organizatorii aşteaptă ca românii să intre pe www.vreaubilet.ro , unde să spună exact ce gândesc ei atunci când aud despre campania “Degeaba”. Mai mult de atât, cele mai inteligente chestii vor fi publicate si premiate de Jurnalul Naţional şi VreauBilet.
Scrie careva ceva?
Delia Filip
Vreau sa am încotro.
M-am săturat de sistemul monetar.
M-am săturat de ” pentru România eu zic că-i bine”.
M-am săturat de funcţionari publici neprofesionişti.
M-am săturat să-mi doresc să emigrez.
Aş vrea să văd un ministru scriindu-şi singur pe blog, din închisoare.
Mi-e lehamite de curvetul de lux, de partid şi de ONG, care a descoperit ecologeala.
Nu mai vreau o ţară în care oamenii nu fac copii din săracie, dar se împrumută pentru maşini şi plasme.
M-am săturat să văd bătrâni cerşind bani de medicamente.
M-am săturat de companii străine bune care vin în Romania şi devin de rahat din cauza angajaţilor români.
M-am săturat să văd că românii se plâng dar nu se implică.
M-am săturat să stau cu ochii pe toată lumea ca să nu ma fure.
M-am săturat de senzaţia că România este o boala incurabilă.
M-am săturat de “Din dragoste”, “Test de fidelitate” şi alte nenorociri care transformă în bani tâmpenia omenească.
Vreau o ţară cu străzile pline de copii, nu de câini.
M-am săturat de blugii care se fac la Focşani şi se rup în fund la Bucureşti.
Dragi politicieni, vă rugăm: mintiţi-ne mai complicat. Am început să ne prindem. Vrem altă Romanie.
Delia Filip
mulţumiri HappyFish Tv pentru ponturi
Azi mi-am pierdut o identitate.
Am rămas cu două.
Delia Filip (câteodată)
p.s. te rog sa taci
Înainte ca unii dintre voi să-l caute pe nenea Quality în wikipedia, am să-l prezint eu. E prenumele anumitor progenituri aparţinând presei. Acum, mă întreb şi eu, ca tot românul, nu omul, unde găsesc eu presa quality. Clasic, google it sau goagleit şi văd doar despre minciuna quality. Şi atunci deschid şi eu ultimul ochi de pe partea stângă rămas închis şi mă întreb din nou: dar totuşi presa quality unde o găsesc? Şi-aşa, încet dar cu paşi mari, ajung la vorba lui Caragiale, presa quality e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire.
Ce înseamnă pentru tine presa quality? Pentru mine ar fi ceva fără sâni pe toate paginile, fără funduri peste care să dau cu marker-ul în timpul seminarului că mi-e ruşine să stau cu ziarul ăla dezbrăcat în braţe, da ce să-i faci că fundul “lu tanti” se extinde de la prima la ultima pagină, fără aberaţii lingvistice, fără greşeli de orice fel şi fără promovarea culorii politice a trustului. Ehe, să fim sănătoşi. N-avem şi n-o vom avea. La toţi ni-i greu, da la unii mai mult.
Delia Filip
Celor ca F. care întotdeauna au de dat un sfat ideal pentru vorba “ca nuca’n perete”, în stilul, “fă cum spun eu” şi alte aberaţii deviante, celor ca M. pe care îi sun de 30 de ori ca să îi rog să-mi aducă ce trebuie să-mi aducă, celor ca A. care au mereu ceva de completat atunci când nu este deloc cazul, celor ca V. care mint de îngheaţă apele şi se dezgheaţă gheţarii (azi am auzit despre documentarul văzut de V. , documentar despre steper cu TV. Totul a pornit de la două familii sărace care s-au gândit că de la sărăcie au “obezit” aşa că au vrut să inventeze ceva de făcut sport, eliminând şi riscul plictisului, deci introducând ideea de film. Un copil a gândit asta iar celălalt, din cealaltă familie, i-a furat ideea. Aşa că unul a mers prin pădure ca să filmeze imagini şi celălalt cu banii pe care îi avea a cumpărat o bicicleta şi a transformat-o în steper. Punct) , celor ca O. care se duc după cum seduc, celor ca N. care ascultă manele, cântă manele, dansează manele, vorbesc manele 24 din 24 de ore, celor ca C, scuzaţi cacofonia, care schimbă definiţia perversităţii şi celor din aceleaşi categorii ca şi nenorociţii aştia, pentru voi am doua mesaje importante:
LEAVE ME ALONE şi LET IT BE!
Cu respect (de’ăla de genul: lasă-mă să te las)
Delia
 | Alexandru on Concert Chris |
 | Delia Filip on Concert Chris |
 | MAGDA on Concert Chris |
 | un nou sens on Concert Chris |
 | Delia Filip on Concert Chris |
