Campania iniţiată de Jurnalul Naţional mi-a stârnit interesul abia după ce m-a lovit în cap, la propriu. Mai concret, am luat cu capul un panou publicitar cu afişele campaniei. Oboseala, n-ai ce-i face.
Ei bine, iniţial am VRUT să cred că cei care au deschis campania asta susţin că România nu s-a schimbat cu nimic în ultimii 20 de ani. Pe de-o parte, bănuiala mea a fost întemeiată. Ce m-a frapat însă, a fost invitaţia la creativitate.
Campania a debutat deja şi aici vine surpriza. Organizatorii aşteaptă ca românii să intre pe www.vreaubilet.ro , unde să spună exact ce gândesc ei atunci când aud despre campania “Degeaba”. Mai mult de atât, cele mai inteligente chestii vor fi publicate si premiate de Jurnalul Naţional şi VreauBilet.
Înainte ca unii dintre voi să-l caute pe nenea Quality în wikipedia, am să-l prezint eu. E prenumele anumitor progenituri aparţinând presei. Acum, mă întreb şi eu, ca tot românul, nu omul, unde găsesc eu presa quality. Clasic, google it sau goagleit şi văd doar despre minciuna quality. Şi atunci deschid şi eu ultimul ochi de pe partea stângă rămas închis şi mă întreb din nou: dar totuşi presa quality unde o găsesc? Şi-aşa, încet dar cu paşi mari, ajung la vorba lui Caragiale, presa quality e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire.
Ce înseamnă pentru tine presa quality? Pentru mine ar fi ceva fără sâni pe toate paginile, fără funduri peste care să dau cu marker-ul în timpul seminarului că mi-e ruşine să stau cu ziarul ăla dezbrăcat în braţe, da ce să-i faci că fundul “lu tanti” se extinde de la prima la ultima pagină, fără aberaţii lingvistice, fără greşeli de orice fel şi fără promovarea culorii politice a trustului. Ehe, să fim sănătoşi. N-avem şi n-o vom avea. La toţi ni-i greu, da la unii mai mult.
Celor ca F. care întotdeauna au de dat un sfat ideal pentru vorba “ca nuca’n perete”, în stilul, “fă cum spun eu” şi alte aberaţii deviante, celor ca M. pe care îi sun de 30 de ori ca să îi rog să-mi aducă ce trebuie să-mi aducă, celor ca A. care au mereu ceva de completat atunci când nu este deloc cazul, celor ca V. care mint de îngheaţă apele şi se dezgheaţă gheţarii (azi am auzit despre documentarul văzut de V. , documentar despre steper cu TV. Totul a pornit de la două familii sărace care s-au gândit că de la sărăcie au “obezit” aşa că au vrut să inventeze ceva de făcut sport, eliminând şi riscul plictisului, deci introducând ideea de film. Un copil a gândit asta iar celălalt, din cealaltă familie, i-a furat ideea. Aşa că unul a mers prin pădure ca să filmeze imagini şi celălalt cu banii pe care îi avea a cumpărat o bicicleta şi a transformat-o în steper. Punct) , celor ca O. care se duc după cum seduc, celor ca N. care ascultă manele, cântă manele, dansează manele, vorbesc manele 24 din 24 de ore, celor ca C, scuzaţi cacofonia, care schimbă definiţia perversităţii şi celor din aceleaşi categorii ca şi nenorociţii aştia, pentru voi am doua mesaje importante:
Eşti îmbrâncit la toate uşile. Metroul, tramvai, cafenea. Eşti înjurat pe faţă şi pe la spate. Cineva are grija mereu ca prima pensie să o iei doar după ce eşti deja mort. Altcineva depune mult efort ca tu să cumperi alimente cu preţ dublu sau triplu faţă de cel din afara României, deşi sistemul de salarizare românesc nu e nici la sfertul celuilalt. Unul îţi promite că ai să trăieşti bine, dar tu ai ajuns să nu dormi nopţile de grijuri. Altul ţi-a promis străzi mai bune, dar tu ai rămas fără maşine. Câţiva îţi spun mereu ce ar trebui şi cum ar trebui să faci lucrurile, chiar şi atunci când tu deja le faci. Alţii îţi oferă prietenia cu gură de moarte, dar apoi nu-i găseşti nici cu Interpolul ca să-ti dea cărţile înapoi sau… orice altceva. Unii însă mereu îţi sunt prieteni. Dar când ai nevoie de ei s-au dispersat. Gata cu filosofia.
Începe electoratul. Avem premier interimar. Aproape. Se va schimba guvernul, va fi ales un alt preşedinte. Profită de oportunitatea de a spune ceva. Votează că de aia ai dreptul ăsta. Nu-ţi convine cine candidează? Măcar anulează-ţi votul. Nu-i lăsa să se folosească de identitatea ta. Nu te aştepta să facă cineva ce au făcut ăştia din video. Dar alege să nu fi ales. E timpul să îţi spui cuvântul!
M-am mutat. Undeva la casă, în zona Piaţa Rahova. Cine ştie Bucureştiul ştie că am nevoie de un spray paralizant la mine. De ce? Cum de ce? De-aia. Pe lângă asta a început şi anul universitar. Tari de tot cursurile, proşti rău colegii de grupă.
E seară. Merg spre casă cu frica-n gât, mai am câteva sute de metri de la staţia de tramvai până acasă. Ignor toate cuvintele oamenilor străzii şi cu spatele exagerat de drept merg înainte. Nu zâmbesc. Aş plânge. Fetele umblă cu gaşca, băieţii la fel. Nu ştiu de care grup mi-e mai frică. Nici nu-mi mai aud tocurile pe asfalt din cauza lătratului câinilor şi a gălăgiei făcute de oamenii care stau la scara blocului. Impropriu spus bloc, impropriu spun scara. Imagini de India săracă, dar încă sunt în România. O nevastă bătută urlă ca din gură de şarpe că pleacă la măsa. Apoi îşi varsă nervii pe pruncii ei, care nu ştiu în care direcţie le va fi mai bine. O canapea de piele alba cu o gaura imensă în mijloc, o canapea uzată la maxim e în mijlocul străzii. Parcă a fost armata pentru rectrutări şi a luat tot umanul, cum ar spune Puric, a lăsat doar ceea ce nu rezistă în faţa istoriei, veacul. Un Moromete al secolului nostru citeşte în faţa blocului ziarul. Cred că e Caţavencu. Şi-au scos vreo şase bătrâni scaunele printre copaci şi dezbat tot ce mişcă în ţară. N-am timp să gândesc toate astea că deja vreo 13 haiduci sunt în spatele meu. Râd de fundul meu rotund. M-am înroşit. Mi-a plăcut complimentul dar mă îngrozeşte ideea că ar putea să mă ajungă. Încerc să nu fug. Hainucii mă ajung. Le aud respiraţia, aproape că le-o simt. Sunt deja rece de frică. De sub o maşină apare un pui de câine. Plângea. Dar la modul cel mai serios, e primul câine care chiar plângea. El avea mai multă nevoie de ajutor decât aveam eu. M-am aplecat şi l-am luat în braţe. Haiducii mă înconjuraseră. Le-am zâmbit. Aveam deja o mână pe spate şi una pe…partea dorsală. Dar…au văzut căinele şi efectiv au fost topiţi. Da, topiţi da rău de tot. L-au luat în braţe în timp ce îmi cereau instrucţiuni despre cum să-l spele, ce să-i dea să mănânce şi cum să-l educe. Mi-au vorbit cu dumneavoastră şi mi-au spus şi sărumâna cănd au plecat. Le-am strigat încă o dată să ia şampon special pentru câini, e cu aromă de caise. Au răspuns aproape-n cor. Da, doamna. De-atunci sunt vreo doua dimineţi. Şi-n fiecare zi aud doar: sărumâna vecina. Nu contează. Strada e a noastră. Bunătatea a învins şi am văzut cum haiducii răi au devenit stăpânii buni. M-am înşelat. Dragostea chiar cucereşte, învinge în om.
După ceva zile de la începerea anului universitar. Colegii sunt chiar inteligenţi, cu mici excepţii. Unul dintre băieţi mi-a spus astăzi că nu sunt deloc cum şi-a imaginat că sunt în prima zi. Eram cu nasu în vânt şi accesibilitatea era depaaarte de mine. Mi-e drag de colegii mei. Mai ales când povestim şi despre holocaust. Să fie. Şi cu ei m-am înşelat.
Nu înţeleg cum pot unii ca după fiecare cuvânt să spună : “mă”. Ce mă? Unde mă? Pe cine mă? Da de ce mă? Pe bune mă? Şi nu înţeleg nici de ce toate astea sunt urmate de o altă ciudăţenie: “ei căcat”. Nu înţeleg cum tipa care două luni nu m-a scos din “păpuşică” a uitat să-mi spună că n-a plătit curentul şi întreţinerea de 10 luni. Nu înţeleg cum am ajuns eu ieri acasă şi am descoperit că n-am lumină nici în casă nici în frigider şi nici în portofel. Nu înţeleg cum eu pot să îmi smulg fir cu fir părul din cap şi să plâng toată noaptea, iar ea, cea cu datorii de zeci de milioane să doarmă liniştită. Nu înţeleg cum mi-am udat patul cu lacrimi toată noaptea gândindu-mă la datoriile ei şi tot ea dimineaţă e cea ofuscată şi nervoasă. Nu înţeleg cum poţi să minţi şi să minţi şi să tot minţi de parcă adevărul nu există. Nu înţeleg cum poţi să râzi şi să te îmbeţi când eu mă chinui să fac un duş la lumina lumânării şi tot tu să fii cea care urlă că urăşti că tac. Chiar nu înţeleg de ce scriu pe blog ceva ce-ar trebui să-ţi spun în faţă şi nu înţeleg deloc de ce mă întrebi dacă m-ai minţit vreodată. Nu înţeleg şi gata!
Pe bune. Fără mă şi fără ei căcat.
Later edit. Şi nu înţeleg nici de ce nu am primit salariul ăla până acum…lucrez de doar 5 luni
Dacă ar fi să-i încadrăm pe toţi cu tot cu familii în categoria vitaminelor am putea să le spunem mai uşor : vitaminişti. Vorbesc de cei de la Vitamina C, evident. Ce-am cu ei? Multe. Acum câtiva ani ei au dat cuvintelor mele mai multă importanţă decât am dat eu atunci. Uite-aşa m-au făcut să cred că vitaminele nu expiră niciodată şi că puse la locul potrivit în societate schimbă savoare, mireasmă şi ofera protectie. Despre un vitaminist vreau să vorbesc şi implicit să-i vorbesc prin parcela asta online a mea. Cornel, vreau să te felicit, oficial, pe tine şi pe Miha, pentru minunea de Maria, o vitaministă convinsă încă din burtică. Cu tot cu party-urile ei de seară, care vă bucură nespus, Maria va fi bucuria vostră de fiecare dimineaţă şi seară, de fiecare zi şi noapte. Cornel, tătic fericit, care concurează la capitolul “burţi” cu Miha, să o iubeşti pe Maria şi atunci când va veni acasă cu cine ştie ce nătărău pe care l-ai lua de orice, l-ai învârti de 3 ori şi l-ai arunca în Marea Moartă. S-o iubeşti chiar şi-atunci când va povesti prietenelor ei mai multe despre nătărăul ală decât despre cel care până atunci a fost eroul ei, tu. Să-i zici atât de des că o iubeşti încât să ştie că nu poate ieşi din casă până nu-i spui cuvintele magice. Miha, ai să transmiţi în Maria din feminitatea ta, din frumuseţea ta de femeie puternică. Ai să plantezi în ea valorile frumosului şi ai s-o vezi crescând şi zburdând. Iubeşte-o şi când se răţoieşte la tine că nu te vrea, iubeşte-o şi când ţi se pare că e total invers faţă de cum ai crescut-o tu. Şi iubeşte-l pe Cornel. Eh, de ultima nu m-am îmdoit niciodată şi nici n-aş putea. Exemplu mi-aţi fost şi-mi veţi rămâne! Fericiţi să fiţi toţi 3!
Cu drag,
Delia
VARIANTA OFICIALĂ:
Cornel şi Miha Dinică “sunt însărcinaţi” cu Maria Dinică, de aproximativ 5 luni. Mai concret, vitaminele se extind. Îi felicităm cu drag. Referitor la titlul scrierii de astăzi, este o frază dintr-un capitol viitor din viaţa vitaminiştilor.
Celor ca F. care întotdeauna au de dat un sfat ideal pentru vorba “ca nuca’n perete”, în stilul, “fă cum spun eu” şi alte aberaţii deviante, celor ca M. pe care îi sun de 30 de ori ca să îi rog să-mi aducă ce trebuie să-mi aducă, celor ca A. care au mereu ceva de completat atunci când nu este deloc cazul, celor ca V. care mint de îngheaţă apele şi se dezgheaţă gheţarii (azi am auzit despre documentarul văzut de V. , documentar despre steper cu TV. Totul a pornit de la două familii sărace care s-au gândit că de la sărăcie au “obezit” aşa că au vrut să inventeze ceva de făcut sport, eliminând şi riscul plictisului, deci introducând ideea de film. Un copil a gândit asta iar celălalt, din cealaltă familie, i-a furat ideea. Aşa că unul a mers prin pădure ca să filmeze imagini şi celălalt cu banii pe care îi avea a cumpărat o bicicleta şi a transformat-o în steper. Punct) , celor ca O. care se duc după cum seduc, celor ca N. care ascultă manele, cântă manele, dansează manele, vorbesc manele 24 din 24 de ore, celor ca C, scuzaţi cacofonia, care schimbă definiţia perversităţii şi celor din aceleaşi categorii ca şi nenorociţii aştia, pentru voi am doua mesaje importante:
familii în categoria vitaminelor am putea să le spunem mai uşor : vitaminişti. Vorbesc de cei de la Vitamina C, evident. Ce-am cu ei? Multe. Acum câtiva ani ei au dat cuvintelor mele mai multă importanţă decât am dat eu atunci. Uite-aşa m-au făcut să cred că vitaminele nu expiră niciodată şi că puse la locul potrivit în societate schimbă savoare, mireasmă şi ofera protectie. Despre un vitaminist vreau să vorbesc şi implicit să-i vorbesc prin parcela asta online a mea. Cornel, vreau să te felicit, oficial, pe tine şi pe Miha, pentru minunea de Maria, o vitaministă convinsă încă din burtică. Cu tot cu party-urile ei de seară, care vă bucură nespus, Maria va fi bucuria vostră de fiecare dimineaţă şi seară, de fiecare zi şi noapte. Cornel, tătic fericit, care concurează la capitolul “burţi” cu Miha, să o iubeşti pe Maria şi atunci când va veni acasă cu cine ştie ce nătărău pe care l-ai lua de orice, l-ai învârti de 3 ori şi l-ai arunca în Marea Moartă. S-o iubeşti chiar şi-atunci când va povesti prietenelor ei mai multe despre nătărăul ală decât despre cel care până atunci a fost eroul ei, tu. Să-i zici atât de des că o iubeşti încât să ştie că nu poate ieşi din casă până nu-i spui cuvintele magice. Miha, ai să transmiţi în Maria din feminitatea ta, din frumuseţea ta de femeie puternică. Ai să plantezi în ea valorile frumosului şi ai s-o vezi crescând şi zburdând. Iubeşte-o şi când se răţoieşte la tine că nu te vrea, iubeşte-o şi când ţi se pare că e total invers faţă de cum ai crescut-o tu. Şi iubeşte-l pe Cornel. Eh, de ultima nu m-am îmdoit niciodată şi nici n-aş putea. Exemplu mi-aţi fost şi-mi veţi rămâne! Fericiţi să fiţi toţi 3!
